Cuprins:
Sfântul Ioan Botezătorul este sărbătorit în calendarul ortodox 2024 la data de 7 ianuarie, în aceeași zi în care este Crăciunul pe rit vechi 2024 și la o zi după Bobotează.
Cele mai populare nume care se serbează de Sf. Ion sunt: Ioan, Ion, Ionuţ, Ioana, Ionela, Oana, Nelu, Ivan, Jana, Ionuţa, Nela, Onuţa, Ionelia sau Jan.
Dacă ai în familie sau printre cunoscuți și colegi persoane care își sărbătoresc ziua de nume pe 7 ianuarie, nu uita să le transmiți mesaje de la multi ani.
Mesaje de Sfântul Ion 2024 pentru familie
„Cu ocazia zilei tale de nume, îţi doresc să ai parte de toată bunătatea vieţii, de fericire şi de împliniri.”
„Sfântul căruia îi porţi numele să te ocrotească în fiecare zi. La mulţi ani cu împliniri şi momente frumoase în viitor!”
„E o zi când sufletul învinge orice urmă de tristeţe, când tot ce a fost greu ţi se pare uşor. La Mulţi Ani, Ioane!”
„Ne gândim cu toții la tine și pentru că astăzi este o zi specială îți urăm un sincer La mulți ani!”
„Îți doresc să ai parte de o zi de nume minunată și să știi că ești și vei fi mereu iubit/ă de toată familia. Cu drag, …”
„Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori!”.
La mulți ani, părinții mei dragi, cu ocazia Sfântului Ion! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru mine și vă iubesc din tot sufletul meu. Sper ca această zi să fie una plină de bucurie pentru voi!
Cu dragoste și recunoștință, vă felicit cu ocazia Sf. Ion! Multumesc pentru tot ceea ce faceți pentru mine și familia noastră și pentru exemplul vostru de iubire și dedicare. La mulți ani!
Astăzi, de Sfântul Ion, vă doresc tot ce este mai bun în viitor și să fiți sănătoși. Vă mulțumesc pentru iubirea necondiționată pe care o aveți pentru fiecare dintre noi!
La mulți ani, dragii mei părinți de Sf. Ion! Sunt atât de norocoasă să am părinți ca voi, că mi-ați arătat mereu iubire și ați fost mereu lângă mine.
Citeşte și: Urări de Sfântul Ioan – cele mai frumoase felicitări pentru sărbătoriții zilei
Mesaje de Sfântul Ion 2024 pentru iubit/iubită
„De onomastica ta, îţi pot spune că: 10% te vreau, 20% mă gândesc la tine, 30% îmi amintesc de tine, 40% te respect, 50% îmi lipseşti, 60% am nevoie de tine, 70% te plac, 80% mă înnebuneşti, 90% te ador, 100% te iubesc”
„Dragă Ioana, tu eşti chiriaşa inimii mele, mereu în urmă cu chiria, dar imposibil de evacuat.”
„Este ziua ta, Ioana, un nume la fel de pur şi gingaş ca tine! La mulţi ani!”
„Felicitări, dragul meu Ioan, cu ocazia acestei zile. Îţi urez să fii mereu sănătos şi plin de voie bună. La mulţi ani!”
„Iubirea tăcută și nemarginită ce mi-o porți, încrederea și respectul față de tine, de mine, de noi, de relația noastră, mă fac zilnic să te iubesc tot mai mult. La Multi Ani iubita/iubitul mea/meu!”
„Mă bucur că exiști în viața mea și mă bucur că Sfântul Ion, al cărui numei îl porți, mi te-a dăruit pentru a mă bucura de prietenia ta sinceră și necondiționată.”
„Îți urez La mulți ani, pentru că porți acest nume și fie ca Sfantul Ion pe care îl reprezinți să-și coboare ochii asupra ta și să îți daruiască fericirea dorită și liniștea interioară.”
„Se spune că iubiții sunt ca luna, iar frații ca stelele. Eu am observat că cerul poate arată bine fără luna, dar niciodata fără stele, adică fără tine. La mulți ani, frățiorule/iubitule!”
„Pentru că e ziua numelui tău, Ioana, îți doresc să ai cel mai frumos an și să te bucuri de fiecare moment. La mulți ani de ziua numelui, te iubesc!”
Mesaje de Sfântul Ion 2024 pentru prieteni
„De ziua numelui tău, îţi doresc tot binele din lume, noroc, fericire şi sănătate şi să ţi se îndeplinească toate dorinţele pe care o să ţi le pui. La mulţi ani, Ioane!”
„De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele pe care o să ți le pui. La mulți ani, Ion!”
„De Sfântul Ion, să se răsfrângă asupra ta bunătatea și dragostea ce izvorăsc dintr-o inima mare și iubitoare. La mulți ani!”
„De Sf. Ion, cei dragi să te înconjoare cu căldura sufletelor lor într-o seară magică, iar fericirea să te ia in bratele ei în acest moment special!”
„Îl sărbătorim pe Sfântul Ion și te sărbătorim pe tine. Îmi doresc să fi mereu așa, blând, bun și dragut cu toți cei din jurul tău. Ești un prieten de nadejde și un adevărat om. Iartă, iubește și trăiește frumos cu cei din jurul tău.”
„Îmi luminezi întreaga zi cu zâmbetul tău și îmi luminezi viața cu bunătatea și felul tău frumos de a fi. Aș vrea să îmi fi aproape mereu, cum ai fost și până acum și să mă bucur în fiecare zi de puritatea și căldura sufletului tău, rupt parcă din dragostea Sfântului Ioan.”
„Zâmbește și să ai parte de toată distracția și emoția specifică acestei zile, iar întreaga zi să-ți fie binecuvântată cu fericire, bucurie, raze de soare și prietenie”.
„Îți urez La mulți ani, pentru că porți acest nume, și fie ca Sf. Ioan, pe care îl reprezinți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și numai bucurii și liniște interioară”.
Mesaje de Sfântul Ion 2024 pentru șefi sau colegi
„Cu ocazia sărbătoririi numelui primiti un sincer La mulți ani, multă sănătate multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi!”
„Toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni. Vă doresc o zi de Sf. Ion cat mai frumoasa! La mulți ani!”
„Fie ca această zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese, împliniri și multă iubire! La mulți ani!”
„Fie ca Sfântul Ion să îţi călăuzească paşii spre fericire şi împliniri. La multi ani!”
„Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea şi spiritul acestei zile să te însoţească pretutindeni. Îţi doresc o zi de Sfântul Ion cât mai frumoasă!”
„La mulți ani și mult noroc în această zi specială. Îți dorim să ți se îndeplinească toate dorințele! Sănătate și numai bucurii!”.
Felicitări de Sfântul Ion 2024
La mulți ani de Sfântul Ion! Să ai o viață plină de bucurii și de împliniri!
Sărbătorile sunt ocazii speciale pentru a ne aduce aminte de cei dragi. La mulți ani de Sf. Ion!
La mulți ani! Fie ca Sfântul Ion să-ți aducă în viața ta lumină, pace și bucurie!
La mulți ani de Sf. Ion! Să ai o zi minuntă plină de iubire și bunătate!
La mulți ani! Sărbătoarea Sfântului Ion este o ocazie perfectă pentru a ne aminti de importanța iubirii și a recunoștinței!
La mulți ani, Ioana! Sfântul Ion să-ți poarte noroc și să ai o zi binecuvântată!
La mulți ani cu ocazia Sfântului Ion! Să-ți poarte noroc numele și să ai o zi minunată!
Fie ca Sfântul Ion să îți aducă o zi plină de lumină și de sfințenie! La mulți ani!
Fie ca Sfântul Ion să îți aducă bucurie în suflet și să-ți întărească legăturile cu cei dragi. La mulți ani!
La mulți ani de Sfântul Ion! Îți doresc o zi plină de lumină și bucurie, alături de cei dragi ție!
La mulți ani! Fie ca Sfântul Ion să-ți aducă o zi plină de pace și liniște, alături de oamenii dragi. La mulți ani!
La mulți ani, cu ocazia Sfântului Ion! Vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți pentru mine și vă iubesc din tot sufletul meu.
La multi ani de Sf. Ion! Sper că această zi să fie una plină de bucurie pentru voi!
De Sfântul Ion, vă doresc cele mai bune gânduri și cele mai sincere urări de sănătate și fericire! Mulțumesc că ești mereu alături de mine!
Cu ocazia Sfântului Ion, îți doresc cele mai bune și sincere urăriSă-ți fie viața bucurie! La mulți ani!
Cu dragoste și recunoștință, te felicit cu ocazia Sf.Ion! Multumesc pentru tot ceea ce ești!
Azi, de Sfântul Ion, îți doresc tot ce este mai bun în viață. Multumesc pentru iubirea ta necondiționată! La mulți ani, draga mea!
La mulți ani de Sf. Ion! Îți doresc tot ce poate mai bun în viață!
La mulți ani! Sper că această zi să fie una plină de bucurie și fericire pentru tine!
La mulți ani, Ioana! Să ai o zi minunată și frumoasă ca tine!
La mulți ani! Sper să ai o zi minunată și să te bucuri de tot ce ți-ai dorit!
La mulți ani, draga mea! Sper ca de Sf. Ion să ai o zi minunată și să te simți iubită și apreciată la fel de mult pe cât meriți!
La mulți ani! Să ai aproape oameni dragi atât în această zi specială, cât și în fiecare zi a vieții tale, când ai nevoie să te simți iubit/ă și înțeles/înțeleasă!
Mesaje pentru cele care poartă numele Ioana
- „Dragă Ioana, la mulți ani plini de bucurii și realizări! Să ai parte de o zi de nume ca o adiere de primăvară, plină de culoare și veselie. 🌸”
- „Ioana, în această zi specială, îți doresc să fii înconjurată de dragoste și fericire. Să râzi în hohote și să te bucuri de fiecare moment! 😄 La mulți ani!”
- „Cu ocazia zilei tale de nume, Ioana, îți trimit o îmbrățișare virtuală și gânduri bune! Să ai parte de surprize plăcute și momente memorabile. 🎉”
- „La mulți ani, Ioana! Sper ca această zi să-ți aducă tot atâta bucurie pe cât ne aduci tu nouă în fiecare zi. Să fii mereu la fel de minunată! 🌟”
- „Ioana, ești ca o raza de soare într-o zi ploioasă. La mulți ani și să ai o zi de nume la fel de strălucitoare ca zâmbetul tău! ☀️”
- „Astăzi, tot universul sărbătorește, pentru că e ziua numelui tău, Ioana! La mulți ani cu sănătate, fericire și multe momente amuzante! 😂”
- „Pentru o persoană extraordinară ca tine, Ioana, doar urări speciale: la mulți ani cu iubire, aventuri palpitante și zâmbete cât cuprinde! 🌈”
- „La mulți ani, Ioana! Fie ca fiecare zi să-ți aducă la fel de multă fericire pe cât aduci tu în inimile celor din jur. Să te bucuri de tot ce e mai bun! 💖”
- „Ioana, ești ca o stea călăuzitoare pe cerul vieții noastre. În ziua numelui tău, îți dorim un cer plin de stele și realizări strălucitoare. ✨”
- „În această zi minunată, Ioana, să ai parte de tot ceea ce îți dorești! La mulți ani cu zâmbete, glume și clipe memorabile! 😊”
- „La mulți ani, Ioana! Să-ți fie viața o poveste cu final fericit, plină de aventuri, dragoste și multe surprize plăcute! 📚”
- „Ioana, îți doresc o zi de nume ca în povești: magică, plină de iubire și fericire. La mulți ani și să ai parte de tot ce e mai bun în lume! 🌟”
Mesaje de Sfântul Ion haioase
„La mulţi ani şi îţi doresc ca în viaţă toate necazurile să le învingi, se aude prin vecini că vrei sa te angajezi la pompieri pentru că bei de stingi”
„Deşi azi, de Sfântul Ion, ai primit multe mesaje cu urări care mai de care, tot al meu e cel mai tare, pentru că în această lume gri eşti singura pată de culoare, în această iarnă grea eşti singura rază de soare, pe câmpia vieţii mele esti cea mai frumoasă floare.”
„Deşi nu ai multe clase Ioane, tu ai a vieţii scoală, iar cine nu te ştie pe tine, e clar, nu are cultură generală!”
„Draga Ioane, sper că mesajul meu călduros să ajungă, deşi afară este un ger de crapă pietrele. Îţi urez tot binele din lume şi tot ce a fost rău să ştergem cu buretele.”
„E Sfântul Ion, au trecut sărbătorile şi am uitat de sarmale, la mulţi ani Ioan şi sper să se spargă conducta fericirii pe strada vieţii tale”
„E 7 ianuarie şi nu este o iarnă prea grea, dar totuşi o să stau în casa Ioane şi o sa beau în cinstea ta!”
„Felicitări, dragul meu Ion, cu ocazia aceastei zile. Îți urez să fii mereu sănătos și plin de voie bună. La mulți ani!”
„Hai noroc şi voie bună, să petrecem împreună, c-astăzi este o zi mare, şi-i motiv de sărbătoare. La mulţi ani!”
„La mulţi ani, să ai o sănătate beton, să ai o zi bună şi să n-ai noroc de ghinion!”
„La mulți ani dragă Ioane și mult noroc în viața ta și să ai atâta fericire câtă plictiseală au babele de pe strada ta”
„La mulți ani, plini de fericire și împliniri! Să te pupe norocul și să ai numai zâmbete și soare în calea ta!”
Mesaje de Sfântul Ion în versuri
„Un gând bun și-o sărutare,/Azi, la ceas de aniversare,/Sfântul Ioan să te-ocrotească,/Visele să ți se-mplinească!/La mulți ani!”
„Realizări și bucurie,/Dragoste mereu să fie,/Sfântul tău să te-ocrotească,/Visele să-ți împlinească./Să-ți dea Domnul sănătate,/Judecata înțeleaptă,/Viață lungă pamantească,/Ce dorești să se-mplinească!”
„Să ne trăiești dragă Ioana,/În aur viața să îți scrie epopeea,/Povestea fericirii și-a iubirii,/A-mbelsugării, sănătății și-mplinirii./La mulți ani!”.
Citeşte și: Nume sărbătorite de Sf. Ion. Cui spunem „La mulți ani” de Sfântul Ion, pe 7 ianuarie
Semnificația numelor Ion, Ioan, Ioana
Numele Ion, Ioan sau Ioana au origine comună și sunt versiunea românească a unuia dintre cele mai folosite nume creștine.
Originea numelui este ebraică și s-a format prin compunerea termenilor Jahve” în forma sa scurtă „Jo” şi „hanan” (a avea milă).
Semnificația numelui Ioan este „Jahve a avut milă”, „Dumnezeu este milos”.
Numele este la origine o formulă de mulţumire faţă de o divinitate care a făcut posibilă naşterea unui copil, de aici semnificaţia „dar de la Dumnezeu”.
O altă versiune a semnificației numelui Ion este originea slavonă și înseamnă „Dumnezeu este bun”, scrie sfatulparintilor.ro.
Ce mesaje de multumire poți trimite când primești urări de ziua ta.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
floridante_ro • 07.01.2024, 07:57
Cu ocazia sărbătoririi numelui primiti un sincer La mulți ani, multă sănătate multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi!