O stampila poate fi vazuta intr-o sectie de votare din Timisoara, duminica, 10 noiembrie 2019. EMANUEL TITUS ILIESI / MEDIAFAX FOTO
Mai mulți oameni din Prahova au primit pe telefon mesaje prin care erau anunțate cazuri de COVID-19 în secții de votare din zonă, a transmis, duminică, Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI.
“În Prahova, o persoană care s-a recomandat a fi jurnalistă a informat purtătorul de cuvânt al IPJ că în zona Târgșoru Vechi o serie de cetățeni au primit mesaje gen RO ALERT prin care au fost informați că la secțiile de votare din zonă au fost identificate cazuri de COVID. În urma verificărilor s-a stabilit că mesajul a fost trimis de fapt de pe un număr privat”, a transmis Monica Dajbog în timpul conferinței de presă de la sediul MAI.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul
unui dosar penal întocmit privind săvârşirea infracţiunii de împiedicarea
exercitării drepturilor electorale.
De la începutul procesului de votare și până acum, la nivelul întregii țări, au fost înregistrate 703 sesizări referitoare la fapte care au legătură cu procesul electoral. 255 nu s-au confirmat, iar 242 sunt încă în curs de verificare.