PSD strânge rândurile în jurul Gabrielei Firea, a consilierei acesteia, Ligia Gheorghe și a ministrului muncii, Marius Budăi, în scandalul „azilelor groazei”.
În ziua în care Centrul de Investigații Media și Buletin de București publicau noi dezvăluiri în investigația lansată în februarie 2023, noi dezvăluiri în care era menționat și numele sorei ministrului Firea, liderii social-democrații au primit primele instructaje de la partid despre cum să reacționeze public pe acest subiect.
„Faptul că acele centre au fost conduse de persoane care anterior au lucrat într-o instituție condusă de Gabriela Firea nu poate constitui o culpă și cu atât mai puțin un motiv pentru a i se cere demisia. Un ministru nu poate fi acuzat pentru faptele ulterioare ale unor foști angajați pe care i-a avut în subordine în activitatea anterioară”, este punctajul pregătit de consultanții PSD pentru a fi rostit de comunicatorii partidului.
Membrii PSD sunt instruiți să aibă o replică și despre implicarea în acest caz a Ligiei Gheorghe (n.r. – fostă Enache), consiliera Gabrielei Firea.
Prezența consilierei Gabrielei Firea în Asociația Sf. Gabriel cel Viteaz este justificată prin faptul că a fost nevoie de ea pentru a se realiza numărul de membri necesar pentru înființarea și funcționarea asociației.
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ca9c304e19e323b972afb3ab6ec16210.png)
„Nu a fost implicată deloc în activitatea asociației și nu a primit niciun beneficiu financiar sau material din partea asociației. Mai mult, conform propriilor susțineri, aceasta a solicitat în mai multe rânduri să fie scoasă din asociație, iar în martie 2022 și-a depus demisia formală la conducerea asociației”, trebuie să transmită mai departe liderii PSD, conform strategiei de comunicare.
Și Budăi e apărat
Partidul îi oferă protecție în comunicare și ministrului Budăi după ce ancheta DIICOT a devenit publică, iar în presă au apărut stenograme și imagini cu situația îngrozitoare din căminele din Voluntari.
„Cele două instituții nu se află în subordinea ministerului muncii”, este precizarea pe care trebuie să o facă toți comunicatorii PSD, care trebuie să sublinieze că responsabili sunt Consiliului Județean Ilfov și Consiliul Local Sector 3.
Partidul le recomandă comunicatorilor să spună că ce s-a întâmplat în cămine este revoltător, iar vinovații trebuie să suporte sancțiunile legale.
Mesajele principale s-au mutat de la ministrul Firea la premierul Ciolacu
În punctajul de joi se precizează că premierul Ciolacu a dispus controale la nivel național în centrele de îngrijire și asistență și promite sancțiuni severe.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_48df0898c4736b8ea208a8b59c3e9a76.webp)
Strategia de vineri nu o mai are în centru pe Gabriela Firea, ci se mută asupra acțiunilor luate de premier, care devin mesajul principal.
„Vinovații vor plăti! Prim-ministrul ia atitudine ferme și cere sancționarea severă a tuturor șefilor instituțiilor responsabile, care ori n-au acționat, ori au făcut-o defectuos și astfel au făcut posibile atrocitățile asupra persoanelor internate în cele trei centre sociale aflate în investigația DIICOT”, se arată în punctajul intern al PSD din 7 iulie.
În mesajul intern sunt reluate anunțurile făcute de premierul Ciolacu la începutul ședinței de guvern cu sancțiunile decise.
„Astfel de orori nu trebuie să se mai repete vreodată. Premierul vrea acțiune fermă, urgentă, pentru a reda românilor încrederea în instituțiile statului”, se încheie mesajul pe tema zilei.
Numele ministrului familiei nu apare deloc în strategia de comunicare de vineri.
Firea: Se vrea scoaterea mea din politică
Gabriela Firea s-a apărat pe contul de Facebook și prin intervenții televizate.
„Se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viața politică! Care este vina mea? Sunt vinovată că exist? Acum două luni vindeam copiii românilor, iar acum chinui bătrânii! Este evident o campanie orchestrată împotriva mea ca om, ministru și candidat la Primăria Capitalei… Nu am implicare în acest caz și nu am avut cunoștință despre activitatea centrelor și a asociației menționate în această anchetă”, a postat, joi, ministrul familiei pe contul de Facebook.
foto: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_beb0cf56a27031211410ee4f9b09f99c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_85ffd88660b320d02283d9cab417bf18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f9d3b037754f896a44eb72b4155de75e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f1eac88d557e436d7c2a8b57de02aa50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_86579540183892a29c8a8cfcee4c78cb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_064e50d08b651b459e93db6b551421ff.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_d54fae184251a64a2cc635c7711b6b6e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c9b54eefde1cc24dbcde3dea850f9e82.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1eaa735030c37edfa99176a33b378a73.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_e91c82fde31e64f0bb0fc47172544993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_8bdc1196771c7d321935fdc1dd905a9f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_a7be0a4bcc2fc7c2af671f493631c7a7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_c9a84233bfc14655132f2be095768894.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c96b7abdf72221af4f2895c5c2a4f103.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_5e35b0340682778e186e8fcafebac94b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_de73a4f1308ac989a7658bef361350d5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_96c937c6b797f034130936da7f1e91fb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_d99727dbd03885bcdbe2c06adb64b831.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f8de0237d3746f2721e442138a76361c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fffa29b2ef9f3400ff8d6c223ae139f3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a692dd6e77344cb91b4c068341509959.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/254_f6987a833aa06d954aefdbd8ecac1e9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d7c91e4a0139f488f4c95b5ad7dc592e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_843027712575f44a2743888855b12e1f.jpg)
nasty1 07.07.2023, 20:26
Stim deja concluziile celor de la PSD (imitati de slugile lor de la PNL) si a presei cumparate de partidele de la guvernare cu bani publici: USR e de vina! :))) Deja Pandele, Firea si Budai au anuntat cu nerusinare ca e o "montura userista"...
X01Y 07.07.2023, 20:28
Mi se pare că gluma se îngroașă și lanțul se strânge in jurul *** din Voluntari. Tinerii noștri emigrează din răsputeri pentru ca una ca Firea și prietenele ei să prospere in fiecare zi. Prosperati, băieți, că exemplele din partid nu sunt ptr voi. Invincibilul și intangibilul Liviu s-a crezut la fel. Și cu ce s-a ales? Cu tristețea Irinei și cu șorțul de master chef. Pace lui.
Acest comentariu a fost moderat pentru: limbaj vulgar sau jignitor
demostene1 07.07.2023, 20:32
la majoritatea posturilor tv probabil ca o sa se spuna doar subtil de legatura cu firea. iar psd o apara stiind ca in caz ca o ancheteaza cineva jumatate din psd o sa aiba probleme. o mafie
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.