„Suntem îndurerați. Regretăm plecarea dintre noi a Majestății Sale Regelui Mihai I, membru de onoare al Academiei Române din anul 2007. Atunci a redevenit, de fapt, membru al Academiei Române, după ce în perioada 1940-1947 a fost protectorul Academiei noastre, conform unei tradiții instituite de bunicul său, Regele Carol I. Casa Regală a fost întotdeauna aproape de Academia Română și s-a preocupat de activitatea sa științifică și patriotică. Putem spune că Monarhia Română și Academia Română au străbătut împreună istoria statului român modern, în epoci de construcție sau în clipe de grea cumpănă. Suntem, cu respect, alături de Casa Regală, în acest moment trist pentru întreaga națiune. Conducerea Academiei Române, în numele membrilor Academiei, transmite condoleanțe familiei regale și poporului român. Regele Mihai a plecat. Dumnezeu să-L primească în pace veșnică!”, se arată în declarația Academiei Române acordată Agerpres.

Regele Mihai a murit la 96 de ani,  în ziua de marți, 5 decembrie 2017, la ora 13.00, la reședința sa din Elveția.

Regele Mihai va fi adus în țară miercuri, 13 decembrie, și va fi înmormântat sâmbătă, 16 decembrie, la Curtea de Argeș.

Potrivit unor surse din Casa Regală, după ce va fi adus în țară, sicriul cu trupul neînsuflețit al Regelui Mihai va fi depus în holul de onoare al Castelului Peleș, de la Sinaia, fosta reședință de vară a regilor României, iar apoi va fi adus pentru două zile la Palatul Regal din Capitală.

Slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, la Catedrala Patriarhală din București, iar slujba înhumării va fi la Mănăstriea de la Curtea de Argeș, acolo unde Regele Mihai își va dormi somnul de veci, alături de soția sa, Regina Ana.

Majestatea Sa anunțase pe 2 martie 2016 că se retrage din viața publică, după ce recent a fost diagnosticat cu leucemie, urmând ca prerogativele sale să fie preluate de Principesa Margareta, cea care a lipsit de la căpătâiul Regelui Mihai. Nu i-a fost alături în ultimele clipe de viață. La căpătâiul Regelui a stat, până în ultima clipă, Alteța Sa Regală Principesa Maria.

Regele Mihai a murit. Biografia monarhului

Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al regelui Carol al II-lea şi al prinţesei Elena, strănepotul reginei Victoria a Marii Britanii şi văr de gradul trei al reginei Elisabeta a II-a.

Pe data de 20 iulie 1927, Mihai devine rege al României, în urma renunţării la tron a tatălui său, Carol al II-lea. Detronat trei ani mai târziu de tatăl său, Mihai reprimeşte coroana după un deceniu, pe 6 septembrie 1940.

În al Doilea Război Mondial, când România se aliază cu Germania împotriva Uniunii Sovietice, iar ruşii câştigă războiul, Mihai se vede nevoit să abdice. Legenda spune că, pe 30 decembrie 1947, când a părăsit România şi a plecat în exil, în Elveţia, trenul său ar fi fost încărcat cu aur, bijuterii şi tablouri, considerate a fi patrimoniu naţional.

În 1992, regelui i se permite să revină în ţară pentru a participa la prăznuirea Paştelui. Cum peste un milion de oameni au ieşit în stradă pentru a-l întâmpina, excesul de popularitate l-a îngrijorat pe Ion Iliescu, preşedintele României la acea vreme, așa că l-a întors pe rege de la Aeroportul Otopeni înapoi în Elveţia!

Regele Mihai e reprimit în ţară, în 1997, de preşedintele Emil Constantinescu, iar momentul a fost marcat și printr-un discurs emoționant în fața guvernului și parlamentului:

”Nu suntem cerșetori. Vrem să fim în Alianță și în Uniunea Europeană pentru că suntem de părere că ele ar fi incomplete fără România. Suntem gata să contribuim mai mult ca alte state la împlinirea acestor instituții. Supraviețuirea lor este în interesul nostru. Fără NATO și Uniunea Europeană continentul poate aluneca spre noi sfere de influență, iar România ar fi una din primele țări care ar avea de suferit. Avem încredere în promisiuni, dar așteptăm mișcări concrete în această direcție, și le așteptăm (…) În acest spirit, vreau să vă spun că doresc ca prima mea fiică, Margareta, să succeadă în toate drepturile și prerogativele mele când Atotputernicul va decide că mi-a sosit clipa. (…) Sunt sigur că Margareta va fi înconjurată cu afecțiune și încredere, în același fel în care au fost înconjurate Reginele Elisabeta, Maria și Elena, cu aceeași afecțiune și speranță cu care a fost înconjurată alături de mine, Regina Ana”.

Regele Mihai a murit. A fost diagnosticat cu leucemie în 2016

Regele Mihai a fost operat anul trecut în Elveția. Majestatea Sa a aflat, la începutul anului 2016, că are leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant. Din acest motiv, Regele Mihai și-a anunțat retragerea din viața publică prin intermediul unui mesaj, în care a menționat că fiica sa, Principesa Margareta, îi va prelua prerogativele.

Regele Mihai a fost căsătorit cu Regina Ana de Bourbon-Parma, iar în anul 2015 au sărbătorit 67 de ani de la căsătoria lor, oficiată pe 10 iunie 1948, la Atena. Regina Ana a murit pe 1 august 2016. Considerat cel mai longeviv cuplu regal din istoria României, cei doi au avut împreună cinci fete: Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria.

Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News