Mesajul anunță că astăzi este organizat referendumul pentru definirea familiei și trimite către o pagină a Ministerului Afacerilor Interne privind organizarea scrutinului.

O altă opțiune care apare în mesajul celor de la Facebook este „distribuie dacă ai votat”. Rețeaua de socialzare a mai afișat mesaje similare atunci când s-au desfășurat alte scrutine, însă acest mesaj ar putea să stârnească mai multe controverse, în special în rândul celor care au îndemnat spre boicotarea referenumului.

Asta deoarece, pentru ca referendumul să fie valabil, trebuie să participe cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale. Iar pe rețelele de socializare, în special Facebook, au apărut o mulțime de campanii care îndeamnă oamenii să nu meargă la vot.

Românii sunt chemați în acest weekend la referendumul de modificare a Constituţiei României pentru redefinirea familiei.

Cetățenii sunt chemați să se pronunțe dacă sunt de acord pentru schimbarea definiției familiei din Constituție, în așa fel încât formularea „căsătoria liber consimțită între soți” să fie schimbată în „căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Inițiativa de modificare a Constituției a fost demarată de Coaliția pentru Familie la sfârșitul anului 2015. Inițiativa a strâns 3 milioane de semnături și este sprijinită activ de Biserica Ortodoxă, de Biserica Catolică, precum și de clasa politică.

Schimbarea definiției familiei, prevăzută în Legea Fundamentală, a stârnit controverse în societatea civilă. Mai multe persoane publice și vedete au spus cum vor vota la referendumul pentru familie 2018. De exemplu, actorul Tudor Chirilă a declarat că nu se va duce la referendumul pentru familie pentru că „nu este orb”.

Costul total al organizării referendumului se ridică la 163,712 milioane de lei.


Citește și:

 
 

Urmărește-ne pe Google News