”Ne aşteaptă săptămâni dificile şi puteţi vedea că sunt foarte îngrijorată. Îi rog urgent pe toţi cei care încă nu s-au vaccinat: vă rog, mai gândiţi-vă”, le-a transmis Merkel cetățenilor germani printr-un mesaj video difuzat sâmbătă, 13 noiembrie.
Totodată, Merkel și-a exprimat îngrijorarea cu privire la numărul mare de pacienți internați la terapie intensivă și la creșterea numărului de decese, în special în regiunile cu rate scăzute de vaccinare.
De asemenea, cancelarul le-a cerut celor care sunt deja vaccinați să facă și doza booster.
Avem nevoie de un efort naţional pentru a trece pentru valul pandemic dificil din toamnă şi iarnă. Dacă suntem solidari, dacă ne gândim la propria protecţie şi avem grijă de ceilalţi, putem cruţa mult ţara noastră în această iarnă.
Angela Merkel:
Angela Merkel plănuiește să se întâlnească cu cei 16 guvernatori ai landurilor germane pentru a discuta despre o înăsprire a restricțiilor la nivel național în contextul creșterii numărului de infectări.
Centrul de control al bolilor din Germania a anunțat că rata de infecție la nivelul întregii țări a crescut la 277,4 cazuri noi la 100.000 de locuitori în șapte zile, față de 263,7 în ziua precedentă. Institutul Robert Koch a raportat 45.081 de noi infecții, la două zile după ce totalul zilnic a depășit 50.000 pentru prima dată. Cu cele 228 de decese noi cauzate de COVID-19, țara ajunge la un bilanț de 97.617 morți în pandemie, potrivit The Guardian.
Peste 67% din populația Germaniei este vaccinată anti-COVID cu schema completă, potivit datelor de pe portalul ourworldindata.org.