Astăzi, putem să arătăm cu toţii că ne pasă şi că suntem uniţi. Ne-au arătat-o deja sute de asistente şi medici care au venit la spitalele lor fără a fi chemaţi sau obligaţi, miile de români care au donat sânge sau zecile de studenţi şi voluntari ce şi-au oferit sprijinul oriunde era necesar.
Vreau să le mulţumesc tuturor pentru iniţiativă, implicare şi omenie. Îi asigur pe toţi de respectul meu. În aceste momente avem datoria să învăţăm o lectie din păcate plătită cu atâtea vieţi, cu atâta suferinţă.
Nu mai avem voie să tolerăm incompetenţa unor autorităţi, ineficienţa unor instituţii, nu mai putem lăsa corupţia să se întindă până ucide. (…) Să fim solidari şi să cerem autorităţilor să fie responsabile, pentru ca asemenea tragedii să nu se mai întâmple niciodată. Zecile de tineri loviţi crunt şi familiile lor merită acest angajament al nostru”, a transmis preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj video.
DE CE AU MURIT TINERII ÎN COLECTIV. Ucişi de prostia angajaţilor din club
Tinerii care au murit sau au fost răniţi în incendiul din clubul Colectiv sunt victimele unor erori de neiertat, care, din nefericire, nu au fost observate de autorităţi la ultima inspecţie. Probabil, mai potrivită decât starea de şoc ar fi acum, pentru noi toţi, starea de furie. De ce? Tragedia a fost declanşată de o combinaţie nefastă şi inadmisibilă de zgârcenie şi de prostie.
În timp ce medicii fac eforturi colosale să-i salveze pe răniţi, o anchetă de amploare a fost declanşată pentru stabilirea cauzei care a dus la declanşarea incendiului. Iar primele indicii – deocamdată din surse neoficiale – sunt halucinante.
Administratorul firmei care a asigurat izolarea fonică la Colectiv ne-a declarat că patronii i-au cerut să folosească materiale ieftine, iar angajaţii ar fi spălat tavanul în urmă cu o lună, îndepărtând astfel soluţia ignifugă cu care era impregnat.
“Noi am pus la dispoziţie mai multe materiale din care să aleagă, patronii l-au ales într-un final pe cel mai ieftin. Colaborarea noastră a început în 2013, însă reprezentanţii clubului trebuiau să fie controlaţi, ei nu au avut controale până acum… La astfel de evenimente ar fi trebuit să stea cu pompierii lângă scenă! Mai grav este că, în urmă cu o lună, am aflat că angajaţii au dat jos tavanul, care este dintrun burete ce conţine soluţie ignifugă, şi l-au spălat, ca să scape de fumul care s-ar fi impregnat. Nu ştiu cu ce soluţie a fost spălat, însă acest lucru poate fi definitoriu pentru propagarea focului cu atâta rapiditate”, a declarat pentru Libertatea administratorul firmei Pro Audio Store, Ştefan Şuto.
O altă problemă care a agravat situaţia vineri seară a fost lipsa personalului calificat, a acelor oameni care să pună mâna pe un extinctor la momentul potrivit şi să îndrume lumea către ieşire.
Clubul fusese amendat din această pricină în urmă cu doar o săptămână, dar patronii nu au luat nici un fel de măsuri. Factori agravanţi au fost şi existenţa unei singure uşi, dar şi faptul că în club, care are o capacitate de 100 de persoane, erau, cum spuneam mai sus, în jur de 400 în momentul declanşării incendiului.
În aceste condiţii, nu e de mirare că, deşi ancheta este abia la început, procurorii vorbesc deja de omor calificat şi distrugere calificată.