„Jumătate din inima mea e în diaspora. Fiica mea, jumătate din familia mea, prieteni de-ai mei trăiesc în diaspora. Ei au ales să lucreze în Occident, în țările civilizate din Uniunea Europeană, nu în Rusia. Au plecat din România pentru un trai mai bun, pentru spitale decente, pentru școli mai bune, pentru respect. Iar dacă ar avea aceste lucruri acasă, mulți dintre ei s-ar întoarce”, spune Lasconi într-un video pe Facebook.
Făcând referire la Călin Georgescu, Elena Lasconi punctează că „spitalele și școlile nu se modernizează prin energii mistice, ci prin utilizarea fondurilor europene”.
„Noi am început să refacem toate astea acasă (…) Nu vom avea medici și profesori suficienți dacă nu le vom oferi condiții ca în țările UE. Avem nevoie de Europa, avem nevoie să continuăm pe drumul nostru european. Haideți să arătăm asta, duminică, la vot!”, a mai transmis candidata USR.