În perioada 27 septembrie – 3 noiembrie 2017, s-a desfășurat concursul „Romanias EU Council Presidency Logo Competition“, organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Ministerul Afacerilor Externe, în vederea stabilirii conceptului logo-ului oficial al Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pe care România şi-o va asuma timp de şase luni, începând cu 1 ianuarie 2019, a ajuns la final.

Câștigătorul concursului este  Ioan Dobrinescu, un elev de clasa a IX-a de la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale“ din Bucureşti, în vârstă de 15 ani.

Din punct de vedere estetic, creaţia care a obţinut marele premiu de 3.000 de euro şi o excursie la Bruxelles este ilustrația abstractă a unui lup, animal care reamintește că România este țara cu cea mai mare populație de lupi.

Proiectul lui Ioan a fost desemnat câștigător de către un juriu format din 19 membrii, care au ales din 19 lucrări finaliste. Totodată, pe pagina de Facebook special creată de Ministerul Educaţiei Naţionale pentru acest concurs, logo-ul lui Ionuț a primit 3.000 de voturi.

Elevul a transmis mulțumiri organizatorilor prin intermediul unei scrisori deschise. Tot în scrisoare, Ioan și-a mărturisit tristețea după ce desenul lui a fost criticat în spațiul public.

În primul rând vreau să îi mulțumesc fratelui meu mai mare. De la el am aflat de concurs. L-am văzut cum se străduia să facă un desen. De aceea m-a ambiționat. M-am închis în cameră mai multe ore și am lucrat la desen. Vreau să îi mulțumesc mamei mele care își dedică toată energia pentru a ne crește. Știu că nu este ușor cu noi. Dar o iubesc și o respect pentru ce face singură pentru noi.

Trebuie să spun că eu nu sunt un câștigător de fel. Nu am câștigat aproape niciodată nimic. De aceea nici nu știu cum să mă comport. Am aflat din presă că am câștigat. Trebuia, din ce am înțeles, să fie o surpriză pentru mine, până în momentul festivităţii de premiere. Din păcate, am remarcat cu tristețe cum oameni care nu mă cunosc au scris lucruri nepotrivite despre mine şi m-au denigrat pentru un desen.

Un logo făcut din tot sufletul. Pentru mine Uniunea Europeană trebuie să fie sigură pe sine, puternică. Da, ca un lup. Un lup care din ce am învățat la istorie este prezent în toate culturile europene. Tot la școală am învățat că România are cea mai mare populație de lupi din Europa. Eu sunt bucuros că protejăm natura. Și cred că trebuie spus Europei acest lucru. Dar aceste lucruri nu au contat…

Nu a contat că pentru prima dată zeci de tineri au venit cu ideile lor, că un juriu ne-a ales și că mii de oameni ne-au votat. Eu sper ca și noi tinerii să avem libertatea să alegem cum vrem să fie Uniunea Europeană. Dar mai ales să alegem un simplu logo. Este adevărat. Sunt doar în clasa a 9-a. Mai am multe de învăţat, dar participarea la acest concurs a fost pentru mine o adevărată experienţă.

Există oameni care pur și simplu critică și nu cred în tineri. Dar există și oameni buni care sprijină tinerii, care au crezut în mine, indiferent de consecințe.

Sunt fericit că mi s-a oferit oportunitatea de a avea o mică contribuţie la imaginea României într-un moment atât de important pentru ţară.

Vă mulțumesc tuturor pentru sprijin!

Acesta este logo-ul câștigător, semnat Ioan Dobrinescu.


Un băiat de opt ani a murit, după ce ambulanța în care se afla a fost jefuită


 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News