În timp ce pacientul era tratat pentru COVID-19, stafful care a avut grijă de el îi lăsa mesaje scrise și lipite pe ușa de sticlă a rezervei sale.
După externare, persoana a procedat într-un mod similar, lăsând o notă sinceră și emoționantă, pe care reprezentanții unității medicale au postat-o, miercuri, pe Instagram.
Sentimentele sale sunt de recunoștință față de toate cadrele medicale care lucrează domeniul sănătății, practic prima linie în lupta pentru prevenirea, comabaterea și tratarea coronavirusului.
Cea mai importantă fereastră!
“Această fereastră a fost cea mai importantă fereastră din viața mea.
Pentru zilele în care v-am privit muncind din greu pentru a-mi salva mie și celorlați pacienți internați viața, sunt incapabil să vă mulțumesc.
“Sunteți ca niște staruri rock”
Deși, probabil, nu voi avea niciodată șansa să vă ofer aceeași dragoste și sprijin pe care mi l-ați oferit voi mie, vreau să știți că toți sunteți ca niște “rockstars”.
Mesaj al unui pacient din Clinica Cleveland pentru medici
Unii dintre voi ați avut nopți bune și nopți mai puțin bune, dar ceea ce a fost constant a fost pasiunea cu care vă tratați toți pacienții.
“Acum știu că există astfel de oameni minunați”
Părăsesc această rezervă, sunt o persoană schimbată, sper în bine, nu numai pentru vindecarea mea, datorată vouă și lui Dumnezeu, ci și faptului că acum știu că există astfel de oameni minunați, dedicați pentru binele celorlalți.
Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi”.