Părintele Dacian Popescu face apel către enoriași să nu își piardă speranța. El se află internat la Spitalul Județean de Urgență Deva și de acolo ține legătura cu credincioșii prin rețelele sociale, arată replicahd.ro.

“Dragii mei prieteni,

Doresc acum, în ceas de noapte, să aștern câteva gânduri la vreme de încercare. Din voia lui Dumnezeu, am început, în urmă cu 4 zile, să mă simt rău. Din acel moment m-am izolat nemailuând contact cu nimeni. Am efectuat testul COVID și, din păcate, acesta a ieșit pozitiv, drept pentru care am fost de îndată internat pe secția Infecțioase a SJU Deva.

În ciuda zvonisticii, starea mea este una foarte bună. Partea cea mai grea a trecut în timpul în care am fost în carantină. Va rog aveți nădejde în Dumnezeu și cu această nădejde vom cânta din nou HRISTOS A ÎNVIAT!

Rogu-vă nu dați curs tuturor bârfelor despre starea mea, ci mai degrabă Rugați-vă pentru mine și familia mea”, a spus preotul Dacian Popescu.

Părintele Dacian susține că nu știe cum a fost infectat cu noul coronavirus, dar acest lucru oricum nu are nici o importanță, a spus el.

“Totodată vă spun că NU cunosc modul în care am contractat virusul însă lucrul acesta nu mai contează. Si eu vă port în rugăciune neîncetată.

Al vostru, al tuturor prieten și preot

Popescu Codrin Dacian”, a spus Dacian Popescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News