Fiul în vârstă de 19
ani al cântăreţei a transmis un mesaj emoţionant pe Facebook pentru mama sa.

„Mamă, am intrat astăzi în casă şi
încă ți-am simțit parfumul cu care te dădeai zi de zi, hainele tale erau
aruncate pe pat, iar machiajele erau desfăcute în baie din graba de a ajunge
acolo unde te-ai pornit să te duci, aveam sentimentul că TU eşti acasă, dar de
fapt te-ai dus acolo unde imi era mie cel mai frica, acolo unde n-ar vrea
nimeni să ajungă.

Am închis ferestrele, ți-am luat
bluza şi mi-am pus-o la nas doar ca să-ți mai simt mirosul, după care am
început să plâng în hohote! Înainte să pleci te-am pupat, te-am îmbrățişat, ca
de obicei, şi ți-am spus să ai grijă de tine căci Alexucu te iubeşte, iar dupa
o oră să aud că ai avut accident.

Nu credeam că ai pățit ceva, dar
când am ajuns la fața locului, polițistul m-a întrebat „Cine sunteți
dumneavoastră” , la care i-am răspuns „sunt fiul doamnei care a
provocat accidentul, am venit să iau ce a rãmas de valoare în maşină”. A
luat o gură de aer si mi-a spus „condoleanțe”.

Eu credeam că vorbea în necunoştință
de cauză, nu l-am băgat în seamă, ca după aceea să primesc un val de mesaje de
condoleanțe (nici pe ceilalți nu i-am băgat în seamă), eu încă sperând că eşti
în viață şi că n-ai pățit nimic grav!

Bomba bombelor o primisem la spital,
un ocean de lacrimi mi-a ieşit din ochi, credeam că-i un coşmar, şi încă sper
să fie un coşmar, vreau să mă trezesc brusc plin de transpirație şi să fug la
tine în cameră să-ți spun cât de mult te iubesc şi să te strâng în brațe tare,
dar se pare că acest coşmar va dura o viață.

Doar pe tine te-am mai avut, eu şi
fratele meu doar pe tine te-am avut! Dumnezeu să te ierte dragă mamă, regret
enorm că nu ți-am spus zilnic că te iubesc şi iartă-mă pentru tot ce-am făcut
în neplăcerea ta, îți promit că voi avea singur grijă de casă şi de Denis.

Iubiți-vă mamele, spuneți-le că le iubiți, arătațle că le iubiți, fiindcă moartea e imprevizibila, iar după aceea veți regreta enorm că n-ați apucat s-o faceți!

ÎȚI MULȚUMESC CĂ M-AI CRESCUT ÎN ĂŞTIA 19 ANI ŞI CĂ AI FĂCUT TOT POSIBILUL SĂ NU NE LIPSEASCA NIMIC!”, a scris fiul cântăreţei Anamaria Pop pe Facebook, potrivit Spynews.

Cântăreața a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea, a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un copac. În urma impactului, mașina a fost proiectată într-un șanț, potrivit vasiledale.ro.

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News