Miercuri, 20 iunie, a avut loc un protest în Piața Victoriei față de adoptarea CPP (Codul de Procedură Penală). Oameni amendați și îmbrânceli cu jandarmii. Câteva mii de persoane au protestat în Piața Victoriei și joi seară, pe 21 iunie, imediat după condamnarea lui Liviu Dragnea, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, pentru insrigare la abuz în serviciu, în Dosarul DGASPC

Dar au fost proteste și în țară față de adoptarea CPP. Românii din mai multe orașe au ieșit în stradă.

„De fiecare dată, ieșim în stradă alături de voi, pentru a ne asigura că toată lumea este în siguranță. E ce contează cel mai mult pentru noi! E datoria noastră să vă asigurăm protecția și să vă garantăm libera exprimare, așa cum ne spune și Constituția României.

Ca și în 2017, și anul ăsta efortul nostru a fost înțeles și apreciat cu flori, cel puțin de către o parte dintre voi și vă mulțumim din suflet pentru asta.

Ne amintim cu plăcere de “Jandarmeria, jos pălăria” și de sentimentele minunate care ne-au încercat anul trecut! Copiii noștri ne povesteau că la școală se mândreau că sunt copii de jandarm și ne-am dori mult să poată face asta și acum și de fiecare dată. Acum, ca și atunci, am rămas aceeași, care peste an muncim alături de voi în momentele grele, fie că e vorba de zăpezi, inundații sau alte probleme.

La fel ca în 2017, vă reamintim că desfășurarea unor măsuri de ordine publică presupune indubitabil respectarea unor reguli fără de care unii dintre voi ați trăi un sentiment de insecuritate. Cei mai mulți ați înțeles atunci și înțelegeți și acum că în momentul în care aceste reguli legale nu sunt respectate, trebuie să intervenim și să restabilim echilibrul și vă mulțumim pentru asta.

Indiferent că ești jurnalist, medic, muncitor sau student, împreună, prin colaborare, trebuie să protejăm valorile sociale superioare și putem face asta doar prin dialog, consens și prin respectarea normelor legale.

Vă mulțumim pentru înțelegere, mai ales celor care din când în când, vă puneți în rolul nostru și înțelegeți că nu e ușor să ne facem datoria, dar că facem tot ce putem pentru voi și pentru respectarea normelor legale”, este mesajul jandarmilor pentru protestatari.


Citește și: VIDEO EXCLUSIV/ Andreea Marin suflă și-n iaurt după 6 intervenții chirugicale.”E important să fii la timp la medic”


 

Urmărește în fiecare zi seria de materiale dedicate finalei prezidențiale – „Nicușor Dan vs George Simion”! 

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
Viva.ro
Pe George Simion îl știe toată lumea, dar stai să vezi ce s-a aflat acum despre sora lui. O prezență discretă, departe de camere, nu politică, nu showbiz… ci ceva total neașteptat
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Libertateapentrufemei.ro
”Mi-e bine de mor și nu mă mai întorc în România câte zile am!”, spune vedeta noastră, care trăiește ca o prințesă cu un soț și frumos, și bogat: “N-am crezut că mai pot exista așa soți rămași pe lumea asta”
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Adevarul.ro
Cine sunt votanții lui George Simion și Nicușor Dan. Sociolog: „Oamenii sunt nemulțumiți și trebuie profund înțeleși”
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
Elle.ro
Andreea Ibacka, confesiuni despre viața de familie, după 14 ani de căsătorie cu Cabral. Ce a mărturisit actrița: „Odată cu vârsta…”
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Unica.ro
După o căsnicie de 24 de ani, celebrul afacerist a recunoscut că este gay. „A fost o explozie de pasiune care a continuat ani de zile!” Reacția soției a șocat pe toată lumea
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Observatornews.ro
Criminalii care au îngrozit România, închisoare pe viaţă. Un bărbat din Oradea şi două femei au torturat două surori, iar pe una dintre ele au ucis-o
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii
HOROSCOP
Horoscop 10 mai 2025. Berbecii au senzația că ceva se încheie și altceva începe și au mare dreptate, dar ar fi bine să nu tragă concluzii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI