“Între oamenii uciși în atacul barbar de la Nisa este și un cetățean român. Știu că este puțină consolare pentru familie și pentru cei dragi lui, dar vreau să-i rog să accepte regretul meu enorm și condoleanțe pentru pierderea avută. Este o tragedie care a lovit o familie întreagă. Soția și copilul lui, răniți grav în atentat, sunt și ei internați în spitale din zonă. Din fericire, din informațiile pe care le avem la această oră, starea acestora este stabilă. Suntem în legătură permanentă cu serviciile medicale franceze. Știu că avem vești mai bune în privința celorlalți doi români răniți în atac. Amândoi sunt încă spitalizați, dar evoluția lor medicală este pozitivă. Autoritățile noastre, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada noastră la Paris, serviciul consular, sunt la dispoziția acestor familii și vom face tot ce este omenește posibil să le ajutăm”, a transmis Cioloș.

Cristian Coman a fost dat dispărut pe pagina de Facebook, SOS Nice, alături de soția și copilul său. Cei doi au fost găsiți, ulterior în două spitale din Nisa. Copilul familiei Coman a fost identificat într-un spital de pediatrie din Nisa, cu ajutorul rudelor sosite din România. Potrivit medicilor, starea de sănătate a minorului este stabilă, prognosticul privind evoluția fiind unul pozitiv.

O zi mai târziu, a fost găsită și Adriana Coman, starea ei de sănătate fiind gravă, dar stabilă. „Starea lor de sănătate evoluează pozitiv”, se arată acum în comunicatul de la MAE. Totodată, instituția adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate și va acorda întreaga asistență necesară în continuare.

 
 

Urmărește-ne pe Google News