Mesajul adresat de către Donald Trump lui Klaus Iohannis a fost postat pe site-ul Administrației  Prezidențiale.

„În numele poporului american, vă felicit pe dumneavoastră și poporul român cu ocazia celei de-a 101 aniversări a Zilei Naționale a României pe 1 Decembrie. Cu această ocazie, aș dori să subliniez că România este un aliat neprețuit atât pentru Statele Unite ale Americii, cât și pentru Alianța Nord-Atlantică”, se arată în mesajul lui Donald Trump.

De asemenea, președintele SUA a salutat „angajamentul ferm al României în ceea ce privește partajarea responsabilităților și securitatea transatlantică”.

„Ne dorim să construim în continuare pe fundamentul Parteneriatului nostru Strategic în următorii ani. Totodată, doresc să-mi exprim aprecierea pentru devotamentul României cu privire la consolidarea valorilor noastre comune ale democrației, statului de drept și economiei de piață libere.Vă rog să primiți cele mai bune urări cu ocazia sărbătorii Zilei Naționale din acest an”, a adăugat Donald Trump.

Cu ocazia zilei de 1 decembrie, președintele Klaus Iohannis a fost prezent astăzi la parada militară care a avut loc în Piața Arcul de Triumf.

Aproximativ 4.000 de militari, dintre care 500 de militari din peste 20 de ţări aliate sau partenere, au participat la parada militară organizată de Ziua Naţională a României.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News