„Întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă pe tema situației președinției României a Consiliului Uniunii Europene, a pregătirii summitului de la Sibiu și a statului de drept. Poate sunt eu de modă veche, dar încă cred că judecătorii, nu politicienii, sunt cei care trebuie să decidă cine este vinovat și cine nu este”, a scris Donald Tusk pe contul de Twitter, la scurt timp după întâlnirea oficială.
Comentariul lui Donald Tusk are legătură cu subiectul Justiţie, despre care premierul Viorica Dăncilă a spus că îl va ridica, în discuţiile de la Bruxelles.
Şefa Executivului preciza, încă de miercuri, că se va referi, în întâlnirile cu oficialii europeni, la actele normative pe care le pregăteşte guvernul, privind măsurile reparatorii, în cazul condamnărilor efectuate de completurile ilegale. În aceeaşi seară, PSD a transmis un mesaj asemănător, pe pagina oficială de Facebook, despre Ordonanţa pe care ministrul Tudorel Toader o pregăteşte şi care ar putea intra curând în Guvern.
Comunicatul Guvernului nu pomeneşte nimic despre discuţii pe problema justiţiei din România
Executivul a transmis un comunicat, joi, după întâlnirea prim-ministrului Viorica Dăncilă cu președintele Consiliului European, Donald Tusk.
„Prim-ministrul României a apreciat implicarea activă a președintelui Consiliului European în dezbaterile privind viitorul Europei și angajamentul său pentru consolidarea proiectului european și conturarea viitoarei agende strategice a Uniunii. Demnitarul român a reiterat sprijinul României pentru o Europă puternică și unitară în toate dimensiunile sale – politică, economică și socială – fără diviziuni între membrii săi. A fost evidențiat faptul că motto-ul Preşedintiei la Consiliul UE – „Coeziunea – o valoare comună europeană”, reflectă pe deplin această prioritate, care trebuie să ghideze deopotrivă acțiunea statelor membre şi a instituțiilor europene. Oficialul Consiliului European a subliniat, în acest spirit, importanța transmiterii în perioada următoare a unui mesaj puternic de unitate la nivel european, inclusiv în perspectiva Summit-ului informal de la Sibiu, ce va avea loc la 9 mai 2019′, se arată în comunicatul Executivului.
Guvernul mai spune că premierul român a reiterat sprijinul Guvernului României pentru organizarea în cele mai bune condiții a Summit-ului de la Sibiu, pentru care e asigurată și alocarea bugetară.
„În ceea ce privește procesul Brexit, premierul român a precizat că Președinția României la Consiliul UE va urmări în mod special continuarea respectării drepturilor cetățenilor după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. În contextul discuțiilor privind acțiunea UE în vecinătatea estică, demnitarul român a reafirmat sprijinul pentru menținerea unei implicări consistente a Uniunii în raport cu partenerii săi care au exprimat opțiunea dezvoltării în continuare a relațiilor cu UE. Președintele Consiliului European, Donald Tusk, a apreciat eforturile României în avansarea agendei europene și a asigurat România și Consiliul UE de sprijinul Consiliului European pentru obiectivele Președinției române vizând consolidarea Uniunii Europene de o manieră incluzivă, generatoare de rezultate concrete pentru cetățeni, mai spune Executivul.
Dăncilă, după întâlnirea cu Timmermans: A dat asigurări că Guvernul României va acționa pentru respectarea valorilor și principiilor care stau la baza construcției europene
Referirea la subiectul justiţiei apare, însă, în comunicatul oficial dat de Guvernul României, după întâlnirea cu prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
„O altă temă abordată a fost aceea a statului de drept și a independenței justiției din România. Premierul Viorica Dăncilă a dat asigurări că Guvernul României va acționa pentru respectarea valorilor și principiilor care stau la baza construcției europene: apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor, a statului de drept, a independenței justiției, însă, în egală măsură, va acționa pentru ca cetățenii români să se bucure de aceleași drepturi și libertăți ca orice cetățean european, în acord cu principiile generale directoare, de la respectul față de valorile comune, faţă de drepturile şi libertățile fundamentale, faţă de statul de drept”, a scris Guvernul, în comunicat.