Credincioşi din toate colţurile lumii s-au adunat la Roma pentru a-l asculta pe cel care a cucerit din prima clipă inimile catolicilor de pe mapamond. Papa Francisc a îndemnat credincioşii, în mesajul “Urbi et Orbi” transmis de Paşte, să primească harul Învierii lui Hristos, să transforme “ura în iubire, războaiele în pace” şi să protejeze cu responsabilitate planeta, creaţia lui Dumnezeu.
Şeful Bisericii Catolice a lansat un apel la pace în Orientul Mijlociu, între israelieni şi palestinieni, în Irak şi în Siria. Pentru prima dată în istorie, Sfântul Părinte a rostit mesajul către lume doar în limba italiană, nu în cele 65 de glăsuiri cu care ne obişnuiseră predecesorii săi. Apoi, Papa Francisc s-a plimbat printre credincioşi, a binecuvântat un copilaş bolnav şi a acceptat un tricou al unei echipe de fotbal de la un tânăr din Argentina, conaţional de-al său.

Şi în România, catolicii au mers la biserici


Şi în România, catolicii s-au adunat în biserici în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru slujba de Înviere. În Biserica Romano-Catolică, slujbele de Înviere au o încărcătură aparte, în care accentul nu se pune pe serbarea Învierii lui Iisus, ci este legată în special de botezul catehumenilor. La Suceava şi în Cluj-Napoca, străzile au fost pline de credincioşi, care au mers să ia lumină.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News