Vineri, în discursul său de la tribuna congresului, Liviu Dragnea a spus: „Azi am avut o discuție foarte bună și foarte interesantă cu Serghei, cu Frans, cu Udo și am propus soluții pentru o comunicare mai bună. Din partea mea, din partea noastră este toată deschiderea și sper să avem o comunicare mai bună și o colaborare mai bună”.
Frans Timmermans l-a criticat pe Dragnea, spunând că realizările pe care le-a menționat în discurs sunt de fapt realizările socialiștilor în mai multe țări din Europa.
„Multe dintre guvernele noastre din Europa, în ultimii ani, în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia au crescut pensiile, salariile, au crescut salariul minim. Acestea sunt lucrurile pe care le facem când suntem la guvernare. Am făcut aceste lucruri în Suedia, în România, în Spania, în Portugalia, în Germania şi în alte locuri.
Dar dacă suntem partidul care vorbeşte cel mai mult despre propriile valori, dacă suntem partidul care îi critică pe alţii când încalcă statul de drept, când atacă libertatea presei, când pun judecătorii sub control politic, când opresc lupta împotriva corupţiei, trebuie să vorbim deschis dacă vedem asemenea probleme în familia noastră, aceasta este datoria noastră, nu putem evita această discuţie”, a transmis Timmermans, potrivit Mediafax.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a făcut apoi o referire cât se poate de directă la spusele lui Dragnea.
„Acesta este un mesaj care a fost transmis clar ieri lui Liviu Dragnea de către Serghei, Udo şi cu mine, ieri, când ne-am întâlnit. I-am spus ieri: Liviu, dacă vreţi să faceţi parte din această familie, trebuie să respectaţi valorile noastre fundamentale. Şi Liviu a spus că vor face acest lucru. Vom avea discuţii pe această temă în săptămânile viitoare.
Nu putem face niciun compromis în acest domeniu. Aceasta este o linie roşie pentru mişcarea noastră, asta e o linie roşie pentru Europa. Am văzut că România a devenit o societate vibrantă, deschisă, unde lupta împotriva corupţiei a avut succes în ultimii ani, o societate în care există presă liberă, o societate în care sistemul judiciar poate funcţiona independent.
Aceste lucruri nu se pot schimba. Nu trebuie să se schimbe. Tocmai am fost în Ungaria. Am văzut ce se întâmplă dacă se fac paşi înapoi”, a completat Timmermans.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!