”Astăzi este o zi importantă pentru întreaga Armată a României, o zi a bucuriei, dar și a tristeții deopotrivă. Ne amintim cu admirație de misiunile pe care le-ați îndeplinit, cu profesionalism, curaj și dedicație, în ultimele decenii în teatrele de operații, pentru care vă mulțumim fiecăruia dintre dumneavoastră. Durerea celor 29 de familii care și-au pierdut fiii, soții, tații, frații în aceste misiuni de luptă nu se va stinge niciodată. Ei vor rămâne veșnic în inimile noastre, eroi intrați mult prea devreme în legendă, cărora le datorăm recunoștință și pios respect”, a spus Fifor.

Potrivit acestuia, ziua de 11 noiembrie este una a comemorării eroilor în toată Europa, ”fiind cea care marchează intrarea în vigoare, în anul 1918, ‘a unsprezecea oră din a unsprezecea zi a celei de-a unsprezecea luni’, a armistițiului dintre Antantă și Puterile Centrale, care încheia Primul Război Mondial, un conflict devastator care a sfâșiat Europa începutului de secol XX, în bătăliile căruia au căzut și militarii Armatei României”.

”Am marcat, în acest an, la locurile de odihnă și la monumentele ridicate în memoria lor la Mărăști, Mărășești ori Oituz, centenarul luptelor de legendă purtate sub înflăcărata deviză ‘Pe aici nu se trece!”’, a adăugat ministrul.

El a reamintit, însă, că pe 11 noiembrie 2003 Armata României a pierdut primul militar în teatrul de operații din Afganistan. Cel mai recent deces este cel al lui Mădălin Stoica, militarul mort în Afganistan, înmormântat cu onoruri militare la Buzău.

Ulterior, autoritățile locale au decis ca o stradă din Buzău va purta numele eroului Mădălin Stoica, ucis în Afganistan.

Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV
Recomandări
Elena Lasconi, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „Muncim și tot săraci suntem” | EXCLUSIV

Dar să nu îi uităm nici pe eroii Invictus Games: Maiorul Laurențiu Șerban și-a pierdut un picior pe front, dar vrea să devină parașutist militar. ”O să mă întorc în Afganistan” / VIDEO

”Pentru noi, însă, ziua de 11 noiembrie înseamnă și fatidica zi din anul 2003, când Armata României a pierdut primul militar în teatrul de operații din Afganistan, sublocotenentul post-mortem Iosif Silviu Fogorași. Alți 28 de eroi l-au urmat de atunci în sacrificiu, amintindu-ne tuturor cât de prețioasă este libertatea. Numele lor stă înscris la loc de onoare pe frontispiciul monumentului care le este închinat și în inimile noastre. Durerea familiilor lor nu se va stinge niciodată. Precum niciodată nu vom înceta noi, cei ce la ducem mai departe moștenirea, să le cinstim memoria și să ne rugăm pentru odihna sufletelor lor”, a arătat ministrul.

Iar gândurile sale s-au îndreptat către toți veteranii de război. ”În calitate de ministru al Apărării, de om care apreciază valorile fundamentale ale ostașului român — onoarea, demnitatea, disciplina și solidaritatea — vă prezint onorul întregii Armate Române. Alături de bravii noștri veterani ai celui de Al Doilea Război Mondial, scrieți istoria acestei țări și sunteți un exemplu pentru noi toți. Vă mulțumim pentru tot ceea ce ați făcut și faceți pentru noi, vă prețuim sacrificiile și vă asigur că ne străduim, prin gânduri și prin fapte, să fim la înălțimea așteptărilor dumneavoastră legitime, atât asupra mersului țării, cât și în privința grijii și respectului care vi se cuvin din partea societății”, a transmis el.

Ministrul a arătat că pe mulți dintre militarii răniți în teatrele de operații a avut posibilitatea să-i cunoască personal, la activitățile organizate de minister și, mai ales, cu prilejul jocurilor Invictus.

”Mărturisesc că niciodată nu am fost mai impresionat decât atunci când militarii noștri, răniți sau invalizi ca urmare a participării la misiuni în teatrele de operații sau la acțiuni militare interne, au luat startul în probele concursului și au câștigat medalii. Nu poți să nu fii mișcat până la lacrimi atunci când îți sunt premiați militarii care reprezintă, în stare pură, adevăratul spirit de luptător, coeziunea echipei și solidaritatea umană. Sperăm ca exemplul lor să ne motiveze pe toți să ne îndeplinim visurile, să devenim mai buni și mai puternici, să ne depășim limitele”, a menționat Fifor.

El a dat asigurări că vor continua să aplice cele mai bune soluții care să vină în sprijinul veteranilor.

”Vă asigur că suntem alături de dumneavoastră, de toți cei peste 25.000 de veterani, peste 190 de răniți și de familiile militarilor care și-au dat viața pentru țară. Vom continua să vă fim aproape aplicând cele mai bune soluții care să vină în sprijinul veteranilor. Locul important pe care țara noastră îl ocupă acum în NATO și Uniunea Europeană se datorează, în mare măsură, dumneavoastră, militarilor excepționali ai Armatei României. Din acest motiv, suntem datori să ducem mai departe tradițiile și renumele Armatei, să consolidăm statutul și prestigiul militarului român, în spiritul obligației morale pe care o avem față de militarii veterani. Cu acest prilej, îi asigur pe colegii dumneavoastră — cei peste 900 care sunt acum în teatrele de operații sau pe cei care se pregătesc să plece în viitoarele misiuni — că nu există prioritate mai mare pentru noi decât aceea a asigurării condițiilor necesare îndeplinirii misiunilor lor. Și mă refer atât la cele de muncă — echipamente și dotări moderne și performante, cât și la cele de viață”, a precizat ministrul Fifor.

Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei
Recomandări
Ultimatum de 24 de ore pentru Putin: „Ori oprește agresiunea, ori le dau ucrainenilor rachete Taurus să atace Rusia”, anunță Friedrich Merz, favoritul la postul de cancelar al Germaniei

Alocarea a două procente din PIB, începând din acest an, și achizițiile deja demarate vor contribui la întărirea rolului țării noastre de pilon regional de stabilitate și securitate în cadrul NATO și al Uniunii Europene, în această perioadă complicată din punct de vedere al securității în lume, în general, și în zona Mării Negre, în special, a precizat ministrul. Armata Română negociază cu SUA implicarea industriei naționale de apărare în furnizarea de echipamente pentru sistemele de rachete achiziționate.

Noua tehnică militară va face din Armata României, care are oameni extraordinari, o instituție de top, demnă de marea încredere pe care populația o are în ea și de aprecierile deosebite ale partenerilor externi. La ceas de sărbătoare, vă mulțumesc, dragi și bravi veterani, pentru tot ce ați făcut în slujba Patriei și poporului român și vă adresez, de Ziua Dumneavoastră, în nume personal și în numele Ministerului Apărării Naționale, cele mai calde și sincere felicitări, multă sănătate și împliniri personale. La mulți ani!”, a încheiat Mihai Fifor, citat de Agerpres.


CITEȘTE ȘI… INTERVIU VIDEO | Românul de 102 ani care a supraviețuit masacrului de la Stalingrad: „Nicio zi nu m-am temut că mor în lagăr”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Știrileprotv.ro
De ce a murit Silviu Prigoană. Cauza decesului a fost sabilită de legiști
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Libertateapentrufemei.ro
Văduva lui Prigoană, prima reacție după moartea soțului ei. Ți se rupe inima. Surpriză! Cine se va ocupa de înmormântare: ”Mi-a lăsat o listă”. Înhumat sau incinerat?
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
FANATIK.RO
Se deschide o nouă fabrică unică în România. Cele mai puternice țări din lume au deja așa ceva
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
GSP.RO
Silviu Prigoană a murit » De ce a refuzat vehement să investească la clubul din Superliga: „M-a dezgustat”
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Elle.ro
SURPRIZĂ la Hollywood! Celebra actriță a anunțat că este însărcinată cu al patrulea copil
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Unica.ro
Anamaria Prodan i-a cerut iertare lui Reghecampf, după moartea lui Silviu Prigoană: 'Am pus mâna pe telefon şi i-am scris' Ce s-a întâmplat după ce a trimis mesajul
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Observatornews.ro
Nicolai Tand și Sorin Brotnei au câştigat finala Asia Express, sezonul 7. Echipa a cucerit marele trofeu din Bali, pe Drumul Zeilor
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 14 noiembrie 2024. Balanțele au ocazia să dea dovadă de răbdare, de toleranță și de bunăvoință față de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI