Aceste vaccinuri cu care cei doi bărbați, în vârstă de 30 și 38 de ani, au fost injectați au provenit din loturile a căror utilizare a fost suspendată în urma semnalării unei contaminări. Cei doi bărbați au murit în luna august, după ce au primit a doua doză de vaccin Moderna.
Companiile Moderna și Takeda au susținut, într-un comunicat de presă, că nu există nici o dovadă care să ateste că aceste două decese sunt cauzate de vaccin.
Takeda este distribuitorul autorizat în Japonia, iar Moderna este producătorul vaccinului.
„Acesta este un eveniment tragic, iar pierderea de vieți omenești este un lucru pe care îl luăm foarte în serios. Oferim cele mai sincere condoleanțe familiilor și apropiaților acestora”, se arată în comunicatul companiilor Moderna și Takeda.
În acest moment, nu avem nicio dovadă că aceste decese sunt cauzate de vaccinul Moderna COVID-19 și este important să efectuăm o investigație formală pentru a determina dacă există vreo legătură.
Companiile Moderna și Takeda:
„Takeda, distribuitorul autorizat și Moderna, producătorul, lucrează cu Ministerul Sănătății, Muncii și Asistenței Sociale (MHLW) pentru a investiga cele două decese. Ancheta se desfășoară cu cea mai mare urgență, transparență și integritate și este de cea mai mare prioritate”, se mai notează în comunicatul companiilor Moderna și Takeda.
Cauza decesului face obiectul unei anchete, însă „legătura între cauza şi efectul vaccinării rămâne până în prezent necunoscută”, a anunțat ministerul sănătății din Japonia.
Pe 26 august, Takeda a anunțat decizia de a suspenda utilizarea a trei loturi de vaccin COVID-19 Moderna în Japonia, în conformitate cu MHLW în urma rapoartelor primite de la centrele de vaccinare cu privire la o substanță străină găsită în flacoane.
Takeda a solicitat ca Moderna și organizația europeană care produce dozele Moderna să efectueze urgent o investigație aprofundată pentru a determina natura substanței străine.
FOTO: EPA