„Intai Ivan și acum…Este una dintre cele mai urate zile ale vieții mele…Drum bun, Domnule Ion Caramitru. Multumesc pentru tot ce ați făcut pentru TEATRUL ROMÂNESC! Condoleanțe familiei”, a transmis Oana Pellea pe Facebook.
Poate acum, mult prea târziu…lumea teatrala din România o sa înțeleagă ce ați reprezentat pentru Teatrul, Filmul și Cultura din România… Târziu…mult prea târziu! Va Multumesc, domnule Ion Caramitru !Drum bun!
Oana Pellea:
Ion Caramitru avea 79 de ani și conducea Teatrul Național din București. În cariera sa, a interpretat peste 60 de roluri în piese de Shakespeare, Cehov, Pirandello, Buchner, Bernard Shaw, Alfred de Musset, Suto Andras, Rolf Hochhuth şi alţii. A interpretat roluri principale în 40 de filme.
A fost preşedinte al Uniunii Teatrale din România de la înfiinţarea acesteia, la 15 februarie 1990.
În lunga sa carieră teatrală şi cinematografică a fost recompensat cu numeroase premii şi distincţii. Premii teatrale: în 1975, 1979, 1981 şi 1985 a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului”. Premii pentru film: Premiul revistei „Cinema” pentru interpretare (1976); Premiul Asociaţiei Cineaştilor (1980); Premiul special al juriului pentru rolul principal din filmul „Luchian” la Festivalul Naţional al Filmului de la Costineşti (1984).
A fost decorat, în 1995, de regina Elisabeta a Marii Britanii cu titlul de „Cavaler de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic”. În 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro