Acest mesaj vine după ce Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că epidemia de coronavirus este oficial pandemie.

”Știați că oamenii mor mai degrabă de frică, decât de boală? Oricâte provizii ne-am face și oricâtă grijă am avea unui față de alții, din această viață nimeni nu scapă viu”, a scris Francisc Doboș pe Instagram.

Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice din București a continuat: ”Dincolo de gluma sinistră, în aceaste vremuri de mare încercare umanitatea noastră este pusă la încercare, nu doar credința noastră. Vedem oameni cuprinși de panică, cuprinși de frică care nu mai pun la lucru nici rațiunea, nici credința”.

În încheierea mesajului, Doboș a precizat: ”Noi, creștinii, avem datoria să-i facem pe oameni să folosească rațiunea, să se spele pe mâni, nu pe creier și credința. Nu să scape de frică, dar să nu fie frica cea care pune stăpânire pe sufletul și pe viața noastră”.

Urmărește-ne pe Google News