Iată principalele declarații ale președintelui Klaus Iohannis, la Ambasada României de la Washington.

  • Am avut o întâlnire excelentă cu domnul Donald Trump, președintele SUA.
  • Am discutat despre căile de aprofundare și extindere ale parteneriatului strategic.
  • I-am transmis că relația transatlantică este vitală pentru România, mai ales după ce România a încheiat cu succes președinția Uniunii Europene.
  • Sunt convins că parteneriatul nostru va genera efecte pentru România și SUA.
  • Am adoptat o declarație comună, un document foarte important pentru parteneriatul strategic.
  • Președintele Trump a exprimat o puternică apreciere pentru că România a adoptat pragul de 2% din PIB pentru apărare.
  • Președintele Trump a apreciat efortul României în Afganistan, unde suntem al cincilea contributor.
  • A fost semnat un memorandum pentru implementarea rețelelor 5G, ca factor de cooperare economică.
  • L-am asigurat pe președintele Trump că România va rămâne un partener strategic de încredere.

Întrebat de jurnaliști despre problema vizelor, Klaus Iohannis a declarat: „Președintele Trump e foarte interesat de această tematică și sunt convins că specialiștii americani și cei din administrația României vor găsi cea mai bună soluție”.

Cu referire la modificările legislative ale PSD, Iohannis a spus: „Președintele Trump și-a exprimat dorința ca această legislație să fie ameliorată”

Despre presupusa părăsire a bazinului Mării Negre a companiei Exxon, Iohannis a declarat: ”Sunt convins că vom primi clarificări în perioada următoare”.

„Președintele Trump este foarte interesat de noi surse de energie, precum cele din Marea Neagră, dar și tehnologia nucleară civilă. România este capabilă să devină furnizor în regiune. Nu am intrat în detalii tehnice, dar centralele nucleare au un potențial pentru regiune, avem experiența de la Cernavodă, avem un potențial de dezvoltare”, a declarat președintele României.

„Legislația română trebuie să fie stabilă, predictibilă și atractivă pentru investitorul american. Sunt lucruri știute, și PSD-ul le știe, dar despre asta vorbim mai mult acasă”, a adăugat Iohannis.

„Donald Trump a spus că i-ar plăcea să vină în România și ar putea să vină în viitorul apropiat, după alegerile din SUA”, a mai spus președintele României.

Urmărește-ne pe Google News