Olena Kurilo a supraviețuit unui atac cu rachete în estul Ucrainei joi dimineață. Aceasta se afla în apartamentul său în momentul atacului din Chuguev, regiunea Harkov. 

Imaginea surprinsă de fotoreporteri, cu femeia în vârstă de 53 de ani, în fața blocului atacat, plină de sânge și bandajată la cap, a devenit virală și emblematică în urma invaziei Ucrainei.

Cele mai mari ziare din lume au folosit pe prima pagină imaginea femeii rănite în Ucraina. The Sun, The Guardian sau Mirror au deschis edițiile tipărite cu Olena Kurilo și declarațiile sale care anunța cu ochii în lacrimi că va „face totul pentru patria mea”. 

The Sun a titrat deschiderea de ziar cu „Sângele ei, pe mâinile lui”. Iar The Independent a descris fotografia cu Olena Kurilo ca fiind „una dintre cele mai izbitoare imagini ale conflictului de până acum”.

Profesoara a mai declarat pentru jurnaliștii de la Daily Mail că „Nu am crezut niciodată că așa ceva s-ar putea întâmpla, nu m-am gândit niciodată că acest lucru se va întâmpla cu adevărat în această viață. Am scris poezii despre război, eu însumi sunt director, educator, am studiat istoria, dar nu m-am gândit niciodată că asta se va întâmpla pe pământul nostru”.

Cu ochii în lacrimi și plină de sânge, dar și cu casa complet distrusă de rachete, fără ferestre sau uși, dar și cu podeaua smulsă complet, Olena a mai spus că „Sunt foarte norocoasă, cred că am un înger păzitor foarte puternic pentru ca eu să fi rămas în viață. Mă voi ridica și pleca, voi face totul pentru Ucraina, cât pot, cu câtă energie am. Voi fi mereu doar de partea patriei mele”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News