Rusia a anunțat joi că merge mai departe cu primul transfer al unor astfel de arme în afara granițelor sale de la căderea Uniunii Sovietice (1991) și până în prezent, iar președintele belarus Alexandr Lukașenko a declarat că armele sunt deja în mișcare.
Biden a declarat vineri că a avut o reacție „extrem de negativă” la informațiile potrivit cărora Rusia a avansat cu planul său privind amplasarea de arme nucleare tactice în Belarus. Departamentul de Stat al SUA a denunțat, la rândul său, această mișcare a Rusiei.
„Este dreptul suveran al Rusiei și al Belarusului de a-și asigura securitatea prin mijloacele pe care le considerăm necesare, pe fondul unui război hibrid la scară largă declanșat de Washington împotriva noastră”, a transmis Ambasada Rusiei în Statele Unite, într-un comunicat de presă.
„Măsurile pe care le întreprindem sunt pe deplin conforme cu obligațiile noastre juridice internaționale”, a precizat reprezentanța diplomatică a Rusiei de la Washington.
Statele Unite afirmă că lumea se confruntă cu cel mai grav pericol nuclear după criza rachetelor din Cuba, din 1962, din cauza declarațiilor președintelui Vladimir Putin în timpul conflictului din Ucraina, privind posibila recurgere la armele nucleare, dar Moscova spune că poziția sa a fost interpretată greșit.
Putin, care a prezentat războiul din Ucraina drept o bătălie pentru supraviețuirea Rusiei împotriva unui Occident agresiv, a avertizat în repetate rânduri că Rusia, care are mai multe arme nucleare decât orice altă țară, va folosi toate mijloacele pentru a se apăra.
Armele nucleare tactice sunt folosite pentru câștiguri tactice pe câmpul de luptă și au, de obicei, un impact mai mic și o rază de acțiune mai scurtă decât armele nucleare strategice concepute pentru a distruge orașele americane, europene sau ruse.
Ambasada Rusiei a calificat drept ipocrite criticile SUA la adresa desfășurării de arme nucleare în Belarus, spunând că „înainte de a da vina pe alții, Washingtonul ar avea nevoie de puțină introspecție”.
„Statele Unite mențin de zeci de ani un mare arsenal al armelor lor nucleare în Europa. Împreună cu aliații săi din NATO, participă la acorduri de partajare a armelor nucleare și se antrenează pentru scenarii de utilizare a armelor nucleare împotriva țării noastre”, a mai transmis ambasada rusă.
Statele Unite au desfășurat arme nucleare în Europa de Vest încă de când președintele american Dwight D. Eisenhower a autorizat desfășurarea acestora în timpul Războiului Rece, ca o contracarare a amenințării percepute din partea Uniunii Sovietice. Primele arme nucleare americane din Europa au fost desfășurate în Marea Britanie în anul 1954.
Multe dintre detaliile despre desfășurarea actuală de arme nucleare americane în Europa sunt secretizate, deși Federația Oamenilor de Știință Americani afirmă că SUA au 100 de arme nucleare tactice B61 desfășurate în Europa – în Italia, Germania, Turcia, Belgia și Olanda.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina