Poliția Prahova a anunțat că „în timp ce se afla pe terenul sportiv, din motive medicale”, lui Emanoil Savin „i s-ar fi făcut rău, căzând la nivelul solului și intrând în stare de inconștiență”. „Bărbatului i s-au efectuat manevre de resuscitare, fiind ulterior transportat la o unitate medicală, unde a fost declarat decesul acestuia”, a adăugat IPJ Prahova.

Simona Halep era o apropiată a lui Savin, chiar acesta povestind nu odată că e prieten de familie cu părinții Simonei: „Simona face parte din familia noastră, ea vine la Bușteni ca la ea acasă. I-am dat și teren în Bușteni de 500 de metri. Își face casă acolo, nu hotel, că nu e o suprafață foarte mare. Am dat o hotărâre și cei care sunt cetățeni de onoare și nu au case în Bușteni primesc 500 de metri pătrați”, spunea fostul edil, pentru Fanatik.

„Un om mereu vesel. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanțe familiei, Rodica, Mădălina și Alexandru, multă putere să aveți”, a scris Simona Halep.

În 2013, Emanoil Savin a fost și naşul de cununie al fostului campion mondial la box, Lucian Bute.

Emanoil Savin urma să revină în toamnă la conducerea Primăriei Bușteni, după a fost reales primar la alegerile din 9 iunie.

Urmărește-ne pe Google News