ComenteazăDavid Brooks, 60 de ani, colaborator la The New York Times și The Atlantic, a explicat recent de ce s-a răzgândit cu privire la clasa creativă americană, din care și el face parte, și de la care avea alte așteptări. „Am greșit foarte mult în legătură cu bobos. Nu am anticipat cât de agresiv ne vom mișca pentru a ne afirma dominația culturală”, scrie el într-un articol pentru The Atlantic.
„Nu am acceptat niciodată faptul că eram lideri, nu ne-am asumat niciodată responsabilitățile instituționale care decurg de aici”, subliniază autorul. „Nu am ajuns niciodată să cunoaștem sau să lucrăm cu oameni care nu sunt în clasa noastră. Așa că nu am câștigat niciodată legitimitatea și încrederea necesare pentru orice lider ca să conducă eficient.”
Consultantul este răsplătit înzecit, asistenta medicală este ignorată
„Bobos” este un termen pe care Brooks l-a folosit prima dată în cartea lui „Bobos în paradis”, apărută în 2000, și se referă la oamenii cu un nivel ridicat de educație care „au un picior în lumea boemă a creativității și altul în tărâmul burghez al ambiției și al succesului”.
În România, un echivalent imperfect al „bobos” ar putea fi „clasa mijlocie” sau „hipsteri”.
„Meritocrația modernă este o mașinărie generatoare de resentimente”, scrie Brooks. El amintește fenomenul în care o mare parte a populației se simte nu doar ignorată, ci și disprețuită de cei educați. O perspectivă întâlnită și în România.
„Abilitatea de a îndeplini sarcini academice în timpul adolescenței este binevenită, dar organizarea societății exclusiv în jurul acestei reușite este absurdă”, spune el.
„Abilitate academică nu este la fel de importantă ca abilitatea de a lucra în echipă, de a te sacrifica pentru binele comun, de a fi cinstit, amabil și demn de încredere; de a fi creativ și motivat. O societate pragmatică ar recompensa astfel de trăsături prin conferirea unui statut”.
„O societate pragmatică nu ar sărbători abilitățile unui consultant corporatist, în timp ce ar neglija abilitățile unei asistente medicale la domiciliu”
„Am subestimat modul în care clasa creativă va reuși să ridice cu succes bariere în jurul ei pentru a-și proteja privilegiul economic – nu doar prin școlarizare, ci și prin reglementări zonale care mențin valoarea ridicată a locuințelor, structuri de certificare profesională care mențin veniturile medicilor și avocaților la un nivel ridicat, blocând în același timp concurența din partea asistentelor medicale și a asistenților judiciari”, subliniază autorul.
Clasa creativă domină mass-media, educația și tehnologia
Scriitorul amintește cum, paradoxal, cei mai dinamici oameni ai momentului practică intoleranța față de diversitatea ideologică.
Ei au acoperit, în ultimii 50 de ani, vocea reprezentanților clasei muncitoare și conservatorilor din universități, mass-media și alte instituții culturale.
Clasele sociale similare grupului bobos au reprezentanți în toată lumea. Antropologul Nicolas Chemla a găsit un alt termen care o definește, boubours, adică burghezia hulpavă, naționalistă, spre deosebire de bobos, progresistă cel puțin în teorie. Brooks oferă câteva exemple de lideri ai boubours: Boris Johnson în Regatul Unit, Marine Le Pen în Franța, Viktor Orbán în Ungaria, Matteo Salvini în Italia și Donald Trump în SUA.
Richard Florida, profesor la Universitatea din Toronto, este unul dintre reprezentanții clasei creative americane, spune David Brooks. În cartea „Ascensiunea clasei creative”, Florida lăuda beneficiile economice și sociale determinate de creativi.
Brooks recunoaște că și el a fost îngăduitor în cartea „Bobos în paradis” față de această categorie socială. „Clasa educată nu este în pericol să devină o castă autonomă”, am scris în 2000. „Oricine cu o diplomă potrivită, un loc de muncă și competențe culturale se poate alătura”.
Astăzi însă analistul consideră că a fost „una dintre cele mai naive propoziții” pe care le-a scris vreodată. Creativii s-au căsătorit între ei și domină cultura, mass-media, educația și tehnologia. Domină până și partidele de stânga, înainte conduse de clasa muncitoare.
Jurnalista Amanda Ripley, într-un studiu tot pentru The Atlantic, demonstra și că americanii cei mai intoleranți din punct de vedere politic sunt cei albi, bine educați, din mediul urban și mai în vârstă.
Pe urmele părinților privilegiați
Elizabeth Currid-Halkett arăta în volumul „Suma lucrurilor mărunte” că părinții înstăriți au cheltuit pentru educația copiilor cu aproape 300% din 1996. Iar diferența dintre elevii cu venituri mari și cei cu venituri mici în ceea ce privește notele la teste a crescut între 40% și 50%.
Prin urmare, copiii celor înstăriți au un loc asigurat la universitățile de elită, unde au studiat și părinții lor.
Un studiu din 2017 arăta că 38 de instituții, printre ele Princeton, Yale, Penn, Dartmouth, Colgate și Middlebury, atrag mai mulți studenți din acel 1% dintre cei mai bogați decât din cei 60%, procentul celor mai săraci.
În plus, acești tineri, după facultate, rămân în marile metropole, unde inovează. Câteva orașe au înflorit din punct de vedere economic, pe când celelalte sunt în paragină. Printre zonele metropolitane care au tras lozul cel mare în toată lumea sunt: San Francisco, New York, Boston, Washington, D.C., San Diego și Londra. Ceea ce a creat inegalități uriașe în orașe, explică Brooks, pentru că prețurile ridicate ale locuințelor îi împing pe cei din alte clase sociale în afara orașului.
Cei care nu au aproape nicio putere
Brooks a prezentat în articolul lui ce putere are fiecare clasă socială din Statele Unite în prezent:
- Bobos au putere culturală, politică și economică;
- Cei unu la sută dintre republicani – printre cei mai bogați – au putere economică, dar o putere culturală scăzută;
- Elitele tinere și educate dețin putere culturală și o putere politică în creștere, dar încă nu au una economică.
- Clasa de îngrijire și clasa muncitoare rurală, aproape niciun fel de putere.
Doar unul din 100 dintre copiii crescuți în cea mai săracă cincime a gospodăriilor va deveni suficient de bogat pentru a se alătura celor 5% din top.
Bobos nu au acceptat că sunt o clasă aflată la conducere, amintește Brooks, și nu și-au asumat responsabilități instituționale, n-au lucrat cu persoane din alte clase sociale și, de aceea, nu au câștigat încrederea celorlalți.
În căutarea binelui comun
65% dintre americani cred că „cei mai educați și de succes oameni din America sunt mai interesați să se servească pe ei înșiși decât să servească binele comun”, potrivit Institutului pentru Studii Avansate în Cultură.
În contextul luptei de clasă, Brooks consideră că pachetul legislativ al președintelui Joe Biden este soluția economică potrivită, pentru că ar reduce diferențele de venit care generează aceste animozități între categoriile sociale ale Americii. Biden, amintește el, este primul președinte de la Ronald Reagan încoace fără o diplomă de la o universitate din Ivy League, care cuprinde opt instituții de elită.
Autorul e de părere că bobos au responsabilitatea să demonteze sistemul care i-a crescut printr-o reformă. De exemplu, cei care nu au înclinații academice să poată avea acces la poziții de leadership în societate și să se creeze programe naționale care să aducă la aceeași masă oamenii cu și fără diplome de la facultate.
Iar persoanele care au primit o diplomă de la Universitatea Stanford să nu mai fie văzute drept „ființe superioare”.
Foto: Shutterstock