„Am fost amenințat cu moartea anul trecut, în aprilie. Au venit patru străini, au fost cazați aici, la Athene Palace. Au ajuns în preajma mea”, a spus Liviu Dragnea, marți seară, la Antena 3. Miercuri, hotelul a publicat un mesaj pe Facebook, în limbile română și engleză, în legătură cu afirmațiile liderului PSD.

„Va mulțumim pentru mesajele postate astăzi. Va asigurăm că protecția și siguranță oaspeților și a vizitatorilor noștri este de importantă vitală pentru noi, și că nu avem nicio evidență despre șederea la care s-a făcut referire recent în presă”, este mesajul transmis de Athenee Palace, pe rețeaua de socializare.

Imediat după afirmațiile lui Liviu Dragnea, pagina de Facebook a hotelului Athenee Palace a fost luată cu asalt de români, care au dat recenzii și au postat comentarii legate de ce a declarat liderul PSD la Antena 3.

Miercuri, Liviu Dragnea a dat noi detalii în legătură cu presupusa tentativă de asasinat asupra sa. El a spus că amenințările la adresa sa au început la câteva zile după câștigarea alegerilor și a relatat două evenimente din care a tras concluzia că a fost ținta unei tentative de asasinat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News