Șeful statului consideră că pasul făcut de Republica Moldova către Uniunea Europeană are un rol vital pentru viitorul cetățenilor săi. „Salut votul pentru integrarea europeană la referendumul din Republica Moldova și pentru susținerea populară exprimată în favoarea dnei Președinte Maia Sandu şi a valorilor democratice. Destinul Republicii Moldova trebuie decis doar de cetățenii săi!”, a anunțat președintele Iohannis într-o postare pe rețeaua X.
La primul tur al alegerilor prezidenţiale, președinta Maia Sandu a ocupat prima poziţie, cu 42,37 la sută din voturi.
La referendum, 50,37% dintre cetățeni au răspuns cu „da” la întrebarea „Susțineţi modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.
Cu toate acestea, referendumul a dat naștere unor controverse la nivel internațional din cauza numărului mare de voturi împotriva apropierii de Uniunea Europeană, dar și a implicării Rusiei în alegeri.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Carpath • 23.10.2024, 04:31
E prea putin.Trebuia convocat ambasadorul Federatiei Ruse si atentionat asupra activitatilor ilegale care se desfasoara de pe teritoriul Rusiei ,de cetateni rusi.Asa n-ar mai exista obiectii asupra unei viitoare interventii militare a armatei noastre.
Prodromos • 21.10.2024, 19:25
Hodoronca-zdronca! De cei platiti sau de cei rasplatiti? In rest - totul, un truism!