“Încă se merge pe principiul cine are mai multe sancțiuni, iar acest lucru îl pot dovedi prin mesajele primite de la superiori, în condițiile în care domnul Bogdan Despescu a transmis clar, în videoconferință, să mergem pe prevenire. Competiția de sancțiuni trebuie să dispară pentru totdeauna”, și-a început scrisoarea ofițerul de poliție Valer Kovascs.
Ofițerul din Timișoara, care este și liderul Sindicatului Polițiștilor DECUS, a spus că rolul polițistului este să prevină, nu să sancționeze ”tot ce mișcă”.
“Vă rugăm, ascultați și vocea noastră, domnule prim-ministru! Aveți curajul să faceți reformarea Poliției Române din temelie. Să dispară corupția din rândurile noastre”, mai spune ofițerul.
Numai în ultimele 24 de ore polițiștii au dat amenzi în
valoare de peste 21 de milioane de lei.