ANOFM va organiza 271 de programe de calificare profesională, de care vor beneficia, gratuit, 5.771 de persoane. Meseriile cele mai solicitate pentru care se organizează cursurile sunt:
♦ Operator introducere, validare şi prelucrare date – 687 de persoane.
♦ Bucătar – 426 de persoane.
♦ Lucrător în comerţ – 399 de persoane.
♦ Ospătar, vânzător în unităţi de alimentaţie – 292 de persoane.
♦ Inspector resurse umane – 197 de persoane.
♦ Zidar, pietrar, tencuitor – 188 de persoane.
♦ Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi gaze – 185 de persoane.
♦ Confecţioner-asamblor articole din textile – 184 de persoane.
Judeţele în care se vor desfăşura cele mai multe cursuri de specializare, cu un număr mare de participanţi, sunt: Prahova (672 de persoane), Iaşi (300), Hunedoara (280), Neamţ (268), Gorj (260) şi Braşov (252).
Rata şomajului e în scădere
Veşti bune. În luna ianuarie anul acesta, au fost înregistrate 614.976 de persoane fără locuri de muncă, cu 11.984 mai puţine decât în decembrie 2010. Cei mai puţini şomeri sunt în municipiul Bucureşti şi în judeţele Vâlcea, Caraş- Severin, Prahova, Călăraşi şi Braşov. De cealaltă parte, cei mai mulţi oameni fără un job sunt în Vaslui, Teleorman, Mehedinţi şi Ialomiţa.
Interviuri de angajare într-un studio TV la Cluj
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj a pus la punct un proiect prin care românii vor putea participa, peste câteva luni, la interviuri şi la probe profesionale pentru angajare într-un studio TV, unde candidaţii vor intra “în direct” cu angajatorii din străinătate. Proiectul, unic în lume, se numeşte “Studio TV de ocupare a forţei de muncă în Europa”. “Dacă se caută strungar şi agentul economic din Suedia doreşte să îl vadă pe om lucrând la strung, îl filmăm pe om la strung. Îi scutim astfel pe români să caute în neştire joburi şi pe angajatori să finanţeze deplasări în ţara noastră”, a explicat, pentru Ziua de Cluj, Daniel Don, directorul AJOFM.
Prognoza cursurilor ce urmează să înceapă în luna martie 2011