După o noapte cu ploi în mai toată partea de sud a României și ninsori la munte, miercuri de dimineață vremea începe să se îndrepte. Ploile se opresc, iar norii rămân doar prin sud şi est, unde e posibil să plouă slab. Vântul suflă în continuare puternic la munte şi prin estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 9 şi 16 grade, arată Mediafax.

Spre joi va fi relativ cald, dar nopţile şi dimineţile rămân reci. Soarele e sus pe cer, dar vântul rămâne intens pe la munte, în nord-vest, estul şi sud-estul țării. Temperaturile maxime, sunt peste cele normale, mai ales în est, și vor fi cuprinse între 13 şi 22 de grade.

Vineri o să fie şi mai cald. Norii se
strâng seara prin nord, când e posibil să plouă sub formă de
averse. Vântul rămâne intens la munte. Maximele pornesc de la 16
grade şi se opresc la 26 de grade Celsius, ca într-o zi de vară.

METEO 15 aprilie în Bucureşti

Miercuri dimineață cerul este acoperit în București, dar treptat norii se risipesc. Vântul va sufla cu oarecare putere, iar meteorologii prognozează o maximă de aproximativ 15…16 grade Celsius.

Joi, vremea se încălzeşte, aşa că
o să fie în jur de 21 de grade. Soarele e din ce în ce mai
prezent, iar vântul se mai linișteşte.

De abia vineri va fi cu adevărat cald,
cu soare din plin şi 24-25 de grade Celsius.

 
 

Urmărește-ne pe Google News