PROGNOZA METEO pentru LUNI
ÎN ŢARĂ
Înnorările vor cuprinde treptat majoritatea regiunilor. În timpul nopții va ninge slab în Carpații Orientali, Moldova și pe arii restrânse în Muntenia, iar în Dobrogea vor predomina ninsorile. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte, iar spre dimineață și în Moldova. Temperaturile maxime, apropiate de mediile climatologice, se vor încadra între -4 și 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 și 0 grade.
LA BUCUREŞTI
Cerul se va înnora treptat începând cu orele serii și spre sfârșitul intervalului vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 3…4 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade.
PROGNOZA METEO pentru MARȚI
ÎN ŢARĂ
Cerul va fi mai mult noros în regiunile estice, unde, cu precădere în prima parte a intervalului, pe arii restrânse vor fi precipitații mixte, ce vor favoriza depunerile de polei. În rest, înnorările vor fi temporare și doar la munte, pe spații mici va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, în sud-vestul teritoriului, iar în timpul zilei și în estul țării. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 7 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -12 grade în depresiunile intramontane și -1 grad pe litoral și în Dealurile de Vest.
LA BUCUREŞTI
Cerul va avea înnorări, dar condițiile de fulguială vor fi reduse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 3 grade, iar cea minimă va fi de -4…-3 grade.
PROGNOZA METEO pentru MIERCURI
ÎN ŢARĂ
Cerul va avea înnorări la munte, unde izolat va ninge slab, dar și în sud-estul teritoriului, însă numai pe litoral vor fi precipitații mixte slabe, ce vor favoriza depunerile de polei. În rest, înnorările vor fi temporare și, mai ales noaptea, în zonele joase de relief, local se va forma ceață. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua în sud-estul și sud-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 4 grade, iar cele minime, în scădere față de noaptea precedentă, vor fi cuprinse între -13 și -2 grade, mai scăzute în depresiunile din Transilvania, spre -20 de grade.
LA BUCUREŞTI
Vremea se va răci ușor. Cerul va avea înnorări temporare, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări ziua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 0 grade, iar cea minimă va fi de -8…-6 grade.
Potrivit ANM, vremea de Crăciun va fi una normală din punct de vedere termic. Așadar, temperaturile vor în jurul mediilor anuale și sunt șanse mari să apară precipitații.
TENDINŢA EVOLUŢIEI VREMII PENTRU INTERVALUL
22.12.2016 – 25.12.2016 O
ÎN ŢARĂ
Valorile termice, mai ales cele diurne, se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în regiunile sudice.
LA BUCUREŞTI
Regimul termic va fi caracterizat de valori în general în jurul mediilor multianuale, iar probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată la mijlocul intervalului.