PROGNOZA METEO pentru MIERCURI

ÎN ŢARĂ

Deşi valorile termice vor fi mai ridicate decât în zilele precedente, vremea se va menţine deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în cea mai mare parte a ţării.  În cursul zilei cerul va fi mai mult noros și va ninge în jumătatea de sud-est a teritoriului, iar în Dobrogea, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Munteniei, precum şi în Carpaţii de Curbură va fi viscol, rafalele de vânt urmând să atingă 50…60 km/h, iar pe arii restrânse 70…80 km/h. În Dobrogea local se vor menţine depunerile de polei. Intensificări ale vântului vor fi şi în sudul Olteniei şi pe crestele montane, astfel că trecător zăpada va fi spulberată. Noaptea înnorările vor fi temporare și doar pe arii restrânse vor mai fi ninsori slabe, cu precădere în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -9 și -1 grad, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -16 și -8 grade. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi deosebit de rece, geroasă noaptea. În cursul zilei vor fi înnorări, iar până în orele amiezii va mai ninge slab.  Noaptea cerul va deveni treptat variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimă va fi de -12…-11 grade, mai scăzută în zona preorășenească până la -14 grade.

PROGNOZA METEO pentru JOI

LA BUCUREŞTI

Deşi valorile termice vor fi în creştere uşoară, vremea va fi în continuare rece, chiar geroasă dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat ziua şi în general slab noaptea. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -5 grade, iar cea minimă va fi de -10…-9 grade.

Citește și: Cod portocaliu de viscol în 7 județe și cod galben de ninsoare în 11 județe, începând de marți

 
 

Urmărește-ne pe Google News