Sâmbătă, va fi vreme caldă peste tot în ţară, iar în sud şi sud-vestul teritoriului maximele sunt chiar şi cu 10 grade peste cele normale în această perioadă a anului. Termometrele vor indica între 14 grade, pe litoral, şi 28 de grade, în Oltenia. Vor fi însă și ceva mai mulţi nori, care se adună la deal și la munte, unde după-amiaza vin aversele, cu tunete, fulgere şi vânt. În noaptea de Înviere ploile vin şi în regiunile sud-estice, iar minimele vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade Celsius, potrivit Mediafax.
Duminică, în prima zi de Paşte, vreme se răceşte în jumătatea de nord a ţării, unde o să şi plouă. În sudul ţării însă, continuă să fie cald şi aversele de vară vin cu tunete şi vânt după-amiaza. Sunt şanse să se adune o cantitate mare de apă şi nu sunt excluse vijeliile şi grindina. Astfel, maximele prognozate de meteorologi vor fi cuprinse între 12 și 14 grade, în nordul ţării, şi aproximativ 27 de grade, în extremitatea de sud.
Luni, a doua zi de Paşte, va fi vreme mai rece decât până acum şi în jumătatea de sud, astfel că o să fie rece în toată ţara. Vor fi maxime de 11 grade Celsius în nordul Moldovei şi cel mult 18 grade în Banat. Norii se înmulţesc în sud, unde va fi ploua slab, iar la munte va fi și lapoviţă, probabil. Vântul va sufla cu putere, din când în când, în est şi sud-est.
METEO de Paște în Bucureşti
Sâmbătă va fi frumos şi cald, ca
într-o zi de vară. Se așteaptă cam 25 de grade, iar norii se
adună doar în noaptea de Înviere, când se vor înregistra în jur
de 9 grade.
Duminică este așteptată tot vreme
caldă: vor fi 26 de grade, posibil averse, descărcari electrice şi
vânt.
Însă, la fel ca și în țară, luni, în a doua zi de Paşte vremea se răcește, iar cerul va fi plin de nori. Nu o să plouă, dar mercurul din termometre nu trece de valoarea de 16 grade.