„În următoarele 2-3 zile vom avea parte de mulţi nori. Va fi o vreme în general închisă, iar precipitaţiile care vor apărea vor avea caracter temporar şi vor fi slabe cantitativ. Vorbim de câţiva litri care vor cădea în zilele următoare”, a declarat meteorologul ANM, Mihai Timu, în direct la Digi 24, duminică dimineață.
Potrivit meteorologului ANM, sunt așteptate ploi în zonele joase. „Astăzi ne aşteptăm să plouă slab în Transilvania şi Moldova. De asemenea, vor fi şi ceva ploi slabe pe arii restrânse în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, urmând ca mâine să mai plouă izolat tot prin zona deluroasă a Olteniei şi Munteniei. În tot acest timp, la munte vor fi precipitaţii slabe în principal sub formă de lapoviţă şi ninsoare“, a anunţat Mihai Timu.
Iar temperaturile vor începe și ele să scadă, în timp ce în unele zone vor rămâne mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă. „De exemplu, în Transilvania, Moldova vom avea maxime de 5-7 grade, dar în restul teritoriului vom avea o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, cu cele mai mari abateri în zona Olteniei, unde se vor înregistra astăzi şi maxime de 14-15 grade”, adaugă meteorologul ANM.
„Apar şi temperaturi uşor negative pe timpul nopţii”
Luni și marți, răcirea va fi accentuată în întreaga țară. „Vom avea un ecart termic la nivelul ţării cuprins între 4 şi cel mult 12 grade. Apar şi temperaturi uşor negative pe timpul nopţii în jumătatea de nord a teritoriului, dar chiar şi aşa, temperaturile încă rămân peste normalul perioadei“, precizează meteorologul ANM.
Acesta mai spune că din a doua parte a săptămânii viitoare, temperaturile vor urca din nou.
„Sunt mari şanse ca de vineri încolo spre finalul weekendului următor să înregistrăm din nou temperaturi de primăvară, de luna aprilie, în mare parte din ţară, cu maxime ce vor depăşi frecvent 15 grade, inclusiv în Bucureşti“, conchide Mihai Timu.