Începând de astăzi, ora 10.00, şi până joi, ora 10.00, temporar va ploua în toată țara, transmite ANM. „Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20 – 30 l/mp și izolat de peste 40 – 50 l/mp”, precizează sursa citată.

Meteorologii au emis şi un cod galben de ploi torenţiale, valabil astăzi în intervalul orar 10.00-21.00. „În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ. Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și izolat de peste 30 – 40 l/mp”, avertizează meteorologii.

Meteorologii anunţă ploi în toată ţara, până joi. Vremea se răceşte în Bucureşti
Codul galben de ploi este valabil astăzi în intervalul orar 10.00-21.00.

Totodată, va intra în vigoare un alt cod galben de furtuni, valabil de azi, ora 21.00, şi până miercuri, ora 15.00.

„În Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi perioade cu ploi torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și izolat de peste 30 – 40 l/mp”, anunţă ANM.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Meteorologii anunţă ploi în toată ţara, până joi. Vremea se răceşte în Bucureşti
Codul galben de furtuni este valabil de marţi, ora 21.00, şi până miercuri, ora 15.00.

Cum va fi vremea la Bucureşti

Marţi, cerul va avea înnorări, mai accentuate spre seară și noaptea, când vor fi perioade cu averse (în general 15 – 20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 28 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 16… 18 grade Celsius.

Miercuri, vremea se va răcori. Cerul va fi mai mult noros și vor fi perioade cu averse (în general 15 – 20 l/mp) și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 21… 22 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 14… 16 grade Celsius.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI