Începând de luni, ora 12:00, şi până miercuri, ora 10:00, România se află sub o avertizare de ploi şi intensificări ale vântului.
„Temporar va ploua în cea mai mare parte a țării. Se vor acumula cantități de apă local de 15-20 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp, luni (17 aprilie) în Banat, Oltenia, Muntenia, precum și în zonele montane, iar marți (18 aprilie) îndeosebi în sud-est”, precizează ANM.
Potrivit meteorologilor, pe arii restrânse vor fi descărcări electrice și grindină, iar temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45-55 km/h în sud.
Până spre sfârșitul săptămânii, temporar va mai ploua, în general moderat cantitativ, în majoritatea zonelor, adaugă ANM.
Cum va fi vremea în Bucureşti
în Capitală, cerul va avea înnorări, temporar va ploua și se vor acumula cantități de apă în medie de 10-20 l/mp, conform prognozei speciale pentru Bucureşti în intervalul luni, ora 12:00, şi miercuri, ora 10:00.
Vântul va sufla în general moderat, trecător, cu rafale de până la 40-50 km/h. Temperaturile maxime vor fi de 15-16 grade, iar cele minime de 7-9 grade.
Când au apărut primele restricții electorale (atestate istoric) bazate pe vârstă minimă?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Când a avut loc prima dezbatere prezidențială televizată din istorie?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Ce țară a devenit democratică după ce dictatorul a pierdut un referendum pe care l-a organizat ca să se mențină la putere?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
În ce țara europeană cetățenii aleg nu unul, ci trei președinți în ziua votului?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Care este cea mai veche adunare parlamentară încă în funcțiune?
Login ACUM în contul tău Libertatea pentru a vedea răspunsul sau creează GRATUIT un cont nou!
LOGIN / CREEAZĂ CONT
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Libertateapentrufemei.ro
Culisele cutremurului din Antena 1. Mihaela Tatu, dată afară chiar de ziua ei: “Ficatul meu nu duce atâta întuneric...”. Mirela Vaida pleacă, și ea, de la “Acces Direct”
Adevarul.ro
„Acolo o omoară pe sora mea”. Ce spune acum băiatul care, în urmă cu 17 ani, își condamna mama la închisoare pe viață cu mărturia lui
Elle.ro
Prințul Harry, CRITICAT DUR de președinta Sentebale, organizația caritabilă pe care a înființat-o și din care a demisionat: „Această cascadorie publicitară…”
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Observatornews.ro
Fuga de sărăcie s-a oprit sub roţile unui camion: mamă moartă, copilă în stare gravă după o spargere eşuată, în Caraş-Severin
HOROSCOP
Horoscop 7 aprilie 2025. Fecioarele se vor simți mult mai bine decât zilele trecute, apoi, vor găsi motive pentru a păstra această stare