Când la spitalul din Wuhan, capitala provinciei Hubei, locul unde a izbucnit epidemia de 2019-nCoV, au început să se prezinte oameni cu simptome asemănătoare – febră, tuse -, medicii care i-au consultat le-au introdus datele într-o bază de date centralizată, așa-numitul sistem informatic de monitorizare națională a bolilor infecțioase.

Aceasta e procedura standard, din 2003 încoace.
Sistemul a fost implementat după epidemia de SARS, care a infectat 8.000 de
persoane și a ucis 774.

Medicii chinezi trebuie să introducă datele pacienților în sistemul național de monitorizare

Datorită acestui sistem, cercetătorii au putut identifica noua tulpină a virusului în timp record și au realizat că pacienții nu aveau pneumonie, cum fuseseră diagnosticați inițial, ci contractaseră un virus nou, nemaiîntâlnit la om.

Un virus care, au stabilit oamenii de știință, provine de la un animal vândut într-o piață ilegală din Wuhan.

La fel de repede, apoi, cercetătorii au dezvoltat un test pentru depistarea coronavirusului sau 2019-nCoV, cum a mai fost numit.

Așa arată coronavirusul sau, după denumirea științifică, 2019-nCoV

Acest sistem național de monitorizare este însă unul controversat, pentru că presupune colectarea într-o bază centralizată a datelor pacienților, încălcând astfel drepturile pacienților și confidențialitatea medic-pacient.

În plus, în anumite zone, cum este provincia Xiajiang, unde majoritari sunt ugurii, a fost folosit pentru supravegherea acestei minorități etnice, prin colectarea și stocarea de amprente și mostre ADN.

În ciuda acestui aspect non-etic, sistemul e agreat și susținut de Organizația Mondială a Sănătății, notează businessinsider.com. “A îmbunătățit considerabil capacitatea Chinei de a diagnostica, trata și gestiona urgențele medicale”, a declarat Tarik Jasarevic, unul dintre purtătorii de cuvânt ai OMS, organismul care pe 30 ianuarie a declarat ”urgență mondială” din cauza coronavirusului.

“China a dezvoltat un
sistem de supraveghere medicală excelent, după epidemia de SARS”, susține și
Raina MacIntyre, directorul programului de cercetare în biosecuritate de la Kirby
Institute din Sydney.

Prima versiune a acestei baze de date centralizată
a fost implementată de guvernul chinez în 1959, după pandemia de gripă asiatică
H2N2 din 1957-1958, care a omorât 1,1 milioane de oameni în întreaga lume.

În 2002, când a apărut prima infecție cu SARS,
sistemul era depășit. Medicii încă trimiteau rapoarte scrise de mână pe fax
către biroul central unde trebuiau raportate îmbolnăvirile. Asta a încetinit
mult răspunsul autorităților și virusul s-a răspândit.

Abia după epidemia de SARS a fost dezvoltat sistemul online.

Urmărește-ne pe Google News