Andrada Mazilu Sorca s-a născut în Biled, o localitate din județul Timiș, iar simțul didactic și l-a descoperit de mic copil, când a făcut în joacă o școală de vară, unde le preda celorlalți copii. Ulterior, după ce a crescut, a organizat o școală de vară adevărată, unde copiii care proveneau din mediile vulnerabile făceau activități suplimentare, cum ar fi lectura, scrie Școala 9.
A fascinat-o mama ei, învățătoare ca și ea, a cărei elevă a și fost, care a impresionat-o prin educația de calitate pe care a oferit-o copiilor cu puținele resurse pe care le avea.
Liceul pedagogic l-a urmat la Sibiu, iar la 18 ani avea primul job și era înscrisă la două facultăți, una cu profil pedagogic, iar cealaltă pe Limbi Moderne Aplicate. În anul doi de facultate a plecat cu o bursă în Germania, unde a studiat tot Pedagogia. Ar fi putut să rămână acolo, dar a preferat să revină în România pentru a implementa ideile inovatoare care se aplicau în școlile și grădinițele germane.
„Gândul acela de-a avea impact a răsărit în mintea mea, s-a sădit acolo ca o sămânță care a tot crescut și mi-am dat seama că este, de fapt, ceea ce vreau să fac. Cred că în educație este vorba și despre serviciul pe care îl facem prin faptul că ne asumăm acest rol de a fi educator și formator”, spune dascălul. Una dintre aceste idei este disciplinarea copiilor fără condiționare, adică fără aplicarea de pedepse sau supunerea elevilor la umilințe. Acordă o atenție deosebită spațiului unde învață copiii. L-a adaptat nevoilor lor, iar micuții îl percep ca pe un loc unde se simt bine.
Astăzi este învățătoare la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara și în 2019 a fost desemnată profesor Merito, potrivit Școala 9.
Lecția despre autonomie și responsabilitate
Andrada Mazilu folosește la clasă autonomia în învățare. „Este important pentru mine ca elevii să înțeleagă că învățarea este despre ei și că este un proces și depinde la fel de mult și de modul în care ei se implică. Contează foarte mult ca ei să fie autonomi, responsabili, serioși și sinceri”, explică învățătoarea.
Lucrează mult cu copiii în grupe mici și în echipe. Pentru anumite activități, le permite să-și aleagă singuri spațiul. De pildă, dacă creează împreună o planșă sau caută idei pentru o anumită temă, pot merge și în curtea școlii.
„Autonomia și responsabilitatea tocmai aici intervin. Întrebarea care se pune este cum se comportă elevul atunci când nu este cadrul didactic lângă el? Copiii își fac treaba pentru că le este frică de profesor și știu că îi controlează sau își dau seama că este, de fapt, despre ei, pentru ei și e nevoie de implicarea lor ca să ajungă la rezultate?”, punctează Andrada Mazilu. Nu i-a ieșit din prima, dar după câteva luni de aplicare a principiului, copiii au înțeles că este important să fie responsabili în ceea ce fac.
Elevii își pot rescrie lucrările mai puțin reușite
Elevii săi nici nu se gândesc să copieze sau să tragă cu ochiul la colegi când susțin o lucrare pentru că au conștientizat necesitatea unei evaluării sincere a cunoștințelor pe care le-au dobândit atât pentru ei, cât și pentru învățător și părinți, astfel încât să știe unde mai au de lucrat. Le-a schimbat și atitudinea față de teste și evaluări, iar copiilor le face plăcere să învețe.
„Nu trebuie să le fie frică de școală. Am auzit atât de des această expresie și îmi doresc ca elevii să înțeleagă că este o etapă în dezvoltarea lor. Din acest motiv le și dau ocazia de a-și rescrie anumite lucrări. Dacă eu doar le trec nota în catalog și le spun să trecem la capitolul următor, nivelul lor de învățare rămâne blocat acolo. În schimb, dacă am o discuție individuală cu elevii, le explic unde au greșit și le ofer posibilitatea să se antreneze pe același subiect, copiii sunt extraordinari. Am văzut îmbunătățiri în toate situațiile”, spune Andrada Mazilu. Elevii realizează astfel că depinde de ei să facă progrese la anumite materii în funcție de cât de mult timp și efort investesc în asta.
Învățare prin imitare
Învățătoarea și-a completat metodele de predare și cu o parte din modelul Waldorf, pe care l-a aprofundat în lucrarea de licență, și care se bazează pe imitarea de către copii a ceea ce face dascălul la clasă. A observat că dacă se implică în multe activități cu ei, elevii se simt motivați și inspirați, iar atunci când face lucrurile diferit de cum le-a cerut lor, îi atrag imediat atenția. De pildă, pe perioada pandemiei, a scris lecțiile într-un caiet, asemenea elevilor săi, iar copiii au vrut neapărat să îl aibă. Pentru ei a fost important să vadă cum a scris lecțiile, iar finalmente toți au primit pixuri colorate ca să scoată în evidență titlurile, așa cum făcuse învățătoarea lor.
„Observ cum mă privesc și inclusiv cât de atenți sunt la tot felul de aspecte: cât de punctuală sunt la școală, cât de organizate sunt lucrurile pe birou, cum vorbesc și cum mă adresez altor profesori. Când copiii sunt mici, imită mult și este o responsabilitate mare din partea noastră, a dascălilor, să avem grijă la tot ce transmitem atunci când nu vorbim, ci doar ne manifestăm”, spune Andrada Mazilu.
Predarea înseamnă pentru ea ieșirea din spațiul convențional și joaca este o metodă de învățare. Iese cu copiii în natură, se joacă și citește cu ei. Înainte de pandemie, vinerea era ziua învățării nonformale. Elevii învățau prin activitățile pe care le făceau, cum ar fi excursiile și vizitele la muzee.
Citiți întreaga poveste a învățătoarei Andrada Mazilu, pe Școala 9.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro