Recrutarea de toamnă, începută de autorităţile militare ruseşti la 1 noiembrie, se află pe ultima sută de metri în Rusia. De la începutul lunii decembrie, ofiţerii militari şi de poliţie au reţinut în masă bărbaţi de vârstă militară, chiar şi în ciuda dreptului lor de a-şi amâna serviciul militar, scrie publicaţia independentă Meduza. Celor 120.000 de tineri recruți li s-a promis că nu vor fi trimiși în zona de conflict din Ucraina și nici nu vor servi în regiunile anexate.

Recrutarea ar fi trebuit să înceapă la 1 octombrie, dar din cauza mobilizării parțiale, birourile militare de evidență și înrolare au fost ocupate și s-a decis amânarea cu o lună.

Jurnaliştii de la Meduza descriu riscurile la care se supun ruşii pentru a evita recrutarea. Aceştia vorbesc despre abuzurile autorităţilor ruseşti, care recrutează cu forţa studenţi sau bărbaţi care nu sunt apţi medical. Potrivit mărturiilor, aceştia sunt ameninţaţi cu închisoarea, li se reţin toate obiectele personale, inclusiv telefoanele şi documentele, sunt cazaţi în condiţii improprii, obligaţi să privească filme de propagandă şi apoi duşi cu forţa în unităţi militare.

Tânărul care s-a înjunghiat de 20 de ori

Aflat la controlul medical din punctul regional de distribuţie a recruţilor, Daniil s-a înjunghiat de 20 de ori în mâna stângă cu o foarfecă de unghii. Tânărul de 25 de ani fusese ridicat pe 4 decembrie de poliţişti dintr-un hostel în care se ascundea de recrutare, dus la biroul de înregistrare și înrolare militară din districtul Krasnoselsky şi urma să fie repartizat către o unitate militară. Deşi spusese în repetate rânduri că are probleme de sănătate, autorităţile au refuzat să-l creadă.

Controlul medical era ultima formalitate pe care trebuia s-o îndeplinească şi, pentru a evita recrutarea, Daniil a recurs la un gest extrem. Tânărul a fost trimis pentru tratament la Institutul de Cercetare Sklifosovsky şi la Spitalul Gannuşkin, de unde s-a întors acasă. Din cauza stresului provocat de dispariţia lui Daniil, soţia sa Xenia a avut un avort spontan.

Acum, cei doi aşteaptă un document de la cele două spitale, care să confirme că nu este apt pentru serviciu „din motive de sănătate mintală”.

Centru de recrutare din Chelyabinsk,, 28 septembrie 2022. Foto: Hepta

Fugarul care s-a întors să amâne armata

Deşi fugise din ţară la o săptămână după mobilizarea generală, Sam, un student de 19 ani de la o universitate din Moscova, a fost convins să se întoarcă de faptul că toţi colegii săi reuşiseră să obţină certificate de amânare a stagiului militar. Astfel, pe 30 noiembrie, tânărul s-a prezentat la biroul militar de înregistrare şi înrolare pentru a obţine şi el un certificat de amânare. Numai că angajaţii biroului l-au reţinut pe loc. Tânărul a reuşit însă să-i păcălească şi să fugă. În aceeaşi zi, şi-a cumpărat un bilet de avion Moscova – Erevan (Armenia). Acum locuieşte în Georgia. Paşaportul său a rămas însă la biroul de recrutare, iar Sam se străduieşte, cu ajutorul unui avocat, să-l recupereze.

Cei care îşi apără cu încăpăţânare drepturile pot evita recrutarea”

Jurnaliştii de la Meduza susţin că astfel de abuzuri s-au înmulţit, întrucât comisariatele militare vor să-şi îndeplinească aşa-numitele sarcini de proiect, în ultima săptămână a campaniei de recrutare. Aceștia urmăresc în metrouri, cafenele şi cămine studenţeşti bărbaţi cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, care nu şi-au încheiat anterior serviciul militar şi care nu au legitimaţie militară. În acest an, în fiecare birou de înregistrare şi înrolare militară a fost repartizat şi un poliţist.

„Până ajungeți la punctul de colectare, părăsiți biroul de înrolare militară ori de câte ori este posibil, așa cum a făcut, de exemplu, Sam, care s-a orientat rapid și a fugit”, scriu jurnaliştii Meduza, după ce au consultat avocaţi specializaţi în astfel de probleme.

„În oficiile militare de înregistrare și înrolare, de regulă, ei (autorităţile ruse, n.r.) nu sunt pregătiți să folosească violența, iar cei care își apără cu disperare și încăpățânare drepturile și cer respectarea legii pot evita recrutarea forțată”, mai scriu jurnaliștii. Aceştia îi sfătuiesc pe recruţi să folosească toate motivele birocratice de amânare.

„Dacă ați fost deja adus la punctul de adunare, trebuie să rezistați cât mai mult posibil dacă sunteți forțat să treceți la un control medical, să semnați pentru legitimație și ecuson militar și să vă îmbrăcați uniforma militară. […] O altă metodă de lucru este rezistența activă din partea familiei și prietenilor celor chemați ilegal”, îi sfătuiesc avocaţii consultaţi de Meduza pe cetăţenii ruşi.

Urmărește-ne pe Google News