Conform datelor oficiale ale UE, unul din patru decese pe drumurile Uniunii Europene este direct legat de consumul de alcool. Acest fapt subliniază necesitatea urgentă de a combate acest fenomen.
Testele de alcoolemie sunt un instrument esențial pentru autoritățile de poliție care măsoară nivelul de alcool din organismul uman pe șosele.
Primul semn care trădează un șofer beat este neactivarea luminilor autoturismului, deși la majoritatea mașinilor moderne farurile se aprind automat. Sigur, chiar și cel mai sobru șofer ar putea uita să aprindă luminile, dar, conform poliției americane, aceasta este o indicație suspectă.
Alte semne includ mișcările bruște. Un șofer beat nu are adesea o bună percepție a timpului și distanței, ceea ce îl poate duce la frânări bruște sau accelerații neașteptate. Polițiștii din Texas au subliniat aceste aspecte pentru a ajuta la identificarea șoferilor aflați sub influența alcoolului și pentru a reduce riscul de accidente rutiere.
Un șofer beat poate conduce cu viteză foarte mică fie pentru că se simte amețit, fie pentru că și-a pierdut simțul vitezei. Consumul de alcool reduce reflexele șoferului, adică viteza de reacție la un stimul vizual.
Datorită efectelor alcoolului, șoferul se abate involuntar de la banda sa de circulație, fiind incapabil să mențină o traiectorie constantă.
Pentru cei care conduc sub influența alcoolului există pedepse foarte stricte, conform Codului Rutier din România.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro