Potrivit anunțului, obiectul achiziției se referă la „servicii de întreținere, revizii, reparații și intervenții la lifturi și platforme, inclusiv piese de schimb”.
Contractul urmează să fie încheiat pe o perioadă de un an, iar valoarea estimată este de 1.892.100 de lei (aproximativ 380.000 de euro).
Metrorex se ocupă de întreținerea și exploatarea unor instalații extrem de importante pentru călători, în special pentru persoanele cu dizabilități. Vorbim despre lifturi electrice, hidraulice și platforme orizontale, echipamente care facilitează accesul în stațiile de metrou.
Aceste instalații sunt folosite în permanență, ținând cont că traficul de călători din subteran, în anumite ore, este ridicat (peste 1.000 de curse pe zi la unele lifturi), fapt ce duce în timp la o uzură accentuată.
În această situație, serviciile executate trebuie să fie de calitate superioară, iar produsele (piesele de schimb) ce se vor înlocui în baza contractului trebuie să fie originale, de la producător.
Având în vedere faptul că „instalațiile sunt predispuse defectării din cauza vechimii acestora și a mediului cu umiditate ridicată în care sunt exploatate, considerăm că este obligatoriu pentru societate încheierea unui contract de servicii de întreținere, revizii, reparații și intervenții, la lifturile și platformele ce deservesc stațiile de metrou cu tot cu piese de schimb”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_ed61a2de94635725ec0b999333dbb5f3.jpg)
Ofertele sau cererile de participare pot fi depuse până la data de 12 mai 2025, ora 15.00. În anunțul de licitație mai scrie că ofertele trebuie să fie valabile până la data de 12 noiembrie 2025.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_0652dacf478a819368126baf7aafadeb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_ab886603e783f3bfaa7e660b9d4c1d7b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_a2be4d6402a29e469dbaaf7ce333c4b9.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_dc28fea3ed88c19a52c83b11704b8077.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_329b64fb41da4ec62431c71e847520a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_7dcd9e96c03af07335b8bd7fd0705359.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_cf9f3656d521f7ed777fe6e42b1dc331.jpg)