Metroul către Otopeni a mai parcurs o etapă către realizare. Metrorex a transmis pe 10 august în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) documentaţia pentru proiectarea și construirea Magistralei 6 de metrou 1 Mai – Otopeni. Aceasta va fi lansată public abia după ce va primi undă verde de la Agenţia Naţională de Achiziţii Publice (ANAP), relatează economica.net. Potrivit președintelui ANAP, Bogdan Pușcaș, nu se poate estima când va fi publicată cererea de oferte a Metrorex, întrucât dacă vor fi identificate probleme în documentație, acestea trebuie remediate tot de compania de metrou.
Dacă proiectul va fi admis la publicare, Magistrala 6, cu o valoare de 1,3 miliarde de euro, va fi cel mai mare proiect de infrastructură scos la licitaţie în 2018.
Termenul de execuție, patru ani
Metroul de Otopeni are asigurată o finanţare de 320 milioane de euro din partea Japoniei, sub formă de împrumut. Cea mai mare parte din investiţie ar urma să fie asigurată însă din fonduri europene. Guvernul României încă aşteaptă o decizie în acest sens din partea Comisiei Europene.
Magistrala 6 realizează extinderea reţelei actuale de metrou din staţia 1 Mai până la Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă Bucureşti. Noul tronson va permite legarea directă între Gara de Nord şi Aeroportul Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor.
Linia nouă de metrou va avea un traseu de 14,2 km şi va cuprinde 12 staţii, cu următoarele denumiri: Staţia 1 Mai (existentă), Pajura, Expoziţiei, Piaţa Montreal, Gara Băneasa, Aeroport Băneasa, Tokyo, Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Bratianu, Aeroport Otopeni.
Durata de execuţie a lucrărilor este estimată la 48 de luni. Proiectul este inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă Bucureşti – Ilfov şi are un cost estimat la 1,3 miliarde de euro.
Sursa foto: economica.net
Confesiunile unei fugare. Elena Udrea își descrie viața în Costa Rica, la șase luni de când a fugit din România