„Am semnat ieri alături de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, un act adiţional la contractul de finanţare a metroului, pentru finanţarea acestui obiectiv şi din obligaţiuni verzi, pe lângă finanţarea din PNRR. Această nouă sursă de finanţare din obligaţiuni verzi acoperă atât cheltuielile prezente, cât şi cheltuielile viitoare, pe întreaga perioadă de implementare a proiectului, aşa cum este specificat în contractul de finanţare”, a spus Emil Boc.

În cazul proiectului metroului din Cluj, obligațiunile verzi ar putea finanța aspecte precum reducerea emisiilor de carbon prin transport public sustenabil.

Boc a adăugat că în acest fel s-a adăugat o sursă suplimentară de finanţare pentru metrou.

„Finanţarea din PNRR este menţinută. Scrie în contract. Astăzi, finanţarea din PNRR există. Pe lângă această sursă de finanţare, avem şi pentru prezent – când mă refer la prezent, am în vedere actualul contract încheiat, care are valabilitate până în 29 decembrie 2026, acoperă obligaţiunile verzi, PNRR-ul şi aşa cum scrie în acest act adiţional şi în contractul iniţial, finanţarea proiectului este asigurată din aceste surse şi din altele care sunt menţionate în contractul iniţial – Programul Operaţional de Transporturi, fondutile bugetare, alte surse financiare, până la îndeplinirea întregului proiect”, a spus el.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

Presa locală a scris pe 29 august, citându-l pe deputatul clujean Sabin Sărmaș, că metroul de la Cluj ar putea pierde finanțarea europeană din cauza întârzierilor cauzate de vicii de procedură în procesul licitației pentru atribuirea lucrărilor.

Emil Boc a susținut însă pe 1 septembrie că proiectul are finanțarea asigurată. „Discuţia despre finanţare este de natură tehnică, metroul are contract de finanţare din fonduri europene”, a transmis Boc pentru Libertatea. Totodată, primarul PNL de Cluj a spus atunci că la finalul acestei toamne vor veni „cârtiţele” care vor săpa tunelurile pentru metrou şi astfel vor începe lucrările propriu-zise, după doi ani de întârzieri.

Ciolacu, sceptic privind finanțarea metroului din Cluj-Napoca

În weekend, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat de jurnaliști care sunt sursele de finanţare pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca.

„Am un motiv personal de îngrijorare în ceea ce priveşte finanţarea metroului de la Cluj-Napoca. Am vorbit şi cu domnul primar, ştie şi dânsul speţa foarte bine, dar dumneavoastră ştiţi la fel de bine ca şi mine că finanţarea era parţială, erau doar 300 de milioane de euro, necesarul pentru această investiţie fiind de 2,2 miliarde. Deci oricum trebuia căutată o sursă de finanţare pentru a finaliza întregul proiect. Haideţi să vedem răspunsul Comisiei”, a răspuns Ciolacu.

Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”
Recomandări
Cea mai dură critică a taxelor vamale anunțate de Trump: „Ziua ruinei! În materie de economie, afirmațiile lui Trump sunt o prostie totală”

Lucrările la Magistrala I de metrou din Cluj ar fi trebuit să înceapă în 2022, după ce asocierea Gulermak – Alstom – Arcada a câștigat contractul. Proiectul prevede că metroul va avea o lungime de 21 km și 19 stații subterane, potrivit Primăriei Cluj. Durata lucrărilor a fost estimată la 96 de luni din momentul începerii, adică 8 ani. Acesta este cel mai mare proiect de infrastructură din istoria Clujului.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (2)

cobra   •   25.09.2024, 08:18

Păi cum altfel?! El care știe totul...care face meditatii la ..economie - asta pentru că atunci când a cumparat Diploma, nu i-audat si cunoștințele. Il rog pe Dl Boc sa fie facută o statie cu numele "Piața lui ciolacu"

XhX13   •   24.09.2024, 22:45

Nu am fost lăsat în pace numa sub eticheta “asta-i drogat” și am fost obligat să fur de către o mână criminală formată din oameni dubioși!Si am realizat ca sunt hrană pentru sistem Schengen!

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI