UPDATE: 12:51: „Această linie risca să devină o legendă, dar a venit un Guvern hotărât care a dorit să dovedească că și astfel de lucrări pot fi finalizate cu succes și iată că se inaugurează. Această realizare contribuie la îmbunătățirea vieții în București. Este foarte important să continue pe această linie. Trebuie să ajungem și cu infrastructura de transport în secolul XXI, oamenii își doresc infrastructură, mobilitatea devine din ce în ce mai importantă pentru fiecare român și pentru asta Guvernul va trebui să insiste foarte mult și eu voi insista foarte mult pentru că avem nevoie de multă infrastructură, de comunicare”, a spus Klaus Iohannis la ceremonia de inaugurare.
Șeful statului a spus că această investiție s-a făcut și cu ajutorul fondurilor europene.
„Avem în continuare fonduri europene la dispoziție și avem sume imense, deci se poate continua într-un ritm alert dezvoltarea infrastructurii din România și sper ca acest lucru să se și întâmple. În final, pentru că perioada în care trăim este una complicată și nu mă refer la complicațiile politice, ci la pandemie: și pe această linie este important să circulăm în siguranță și să fim protejați. Așadar, dragi bucureșteni vă rog să nu uitați când folosiți și această nouă linie, masca de protecție, distanța, igiena pentru a trece cu bine prin această perioadă foarte dificilă”, a mai declarat Klaus Iohannis.
UPDATE: 12:48: „E onorare pentru mine că împreună cu directorul Mocanu cu care am trudit încă din 2007-2008 să avem această bucurie să fim de față la punerea în funcțiune a acestui metrou. Este un tronson important pentru cei din Drumul Taberei. Nu ne vom opri aici, toate lucrările ulterioare se vor desfășura cu o viteză mai mare. Vom fi atenți la tot ce înseamnă lucrări de execuție, infrastructura de metrou e prioritatea zero la nivelul Guvernului pe care îl conduc”, a declarat Ludovic Orban, la ceremonia de inaugurare.
UPDATE 12:43:„Asistăm azi la un moment istoric pentru ce înseamnă transportul public de călători, punerea în funcțiunea a M5, cu cele 10 stații reprezintă cea mai important realizare a companiei Metrorex în 40 de ani de activitate. Folosesc acest prilej pentru a le mulțumi celor care au contribuit la această investiție. Așadar, se poate să ne onorăm promisiunea pe care am făcut-o pe 22 iunie că magistrala va fi gata în toamnă. Suntem determinați să demonstrăm că se poate și mai mult. Magistrala își va continua dezvoltarea cu încă 6 stații. În prezent proiectul se află în etapa de licitație. ”, a declarat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, la începutul conferinței de presă.
UPDATE 12:02 Președintele Klaus Iohannis a ajuns în urmă cu puțin timp la inaugurarea metroului din Drumul Taberei. Șeful statului va face declarații după eveniment.
Șeful statului este însoțit de Ludovic Orban, premierul României și Lucian Bode, ministrul Transporturilor.
Magistrala a 5-a de metrou este inaugurată astăzi, iar după ora 14.00, călătorii vor putea să circule cu metroul. După darea în circulație, vor rămâne însă de executat lucrări la suprafață.
Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Opera) are aproape 7 kilometri lungime şi este compusă din 10 staţii de metrou şi un depou.
Stațiile au fost denumite astfel: Râul Doamnei, Constantin Brâncuşi, Valea Ialomiţei, Romancierilor, Parc Drumul Taberei, Tudor Vladimirescu, Favorit, Orizont, Academia Militară, Eroilor 2.
Este prima magistrală de metrou din Bucureşti construită de la zero după Revoluţie şi este cea mai scumpă lucrare de infrastructură urbană finalizată din ţară.
Cum va circula metroul pe acest tronson
Metroul va circula începând de, azi, la un interval de 6, 9, respectiv 10 minute, în funcție de intervalul orar, potrivit programului publicat pe site-ul Metrorex.
Pe Magistrala 5 vor circula, pentru început, zece trenuri Bombardier, din flota actuală, după cum au anunţat reprezentanţii Metrorex.
Contractele pentru M5 din Drumul Taberei au fost semnate în primăvara lui 2011, iar lucrările au început la scurt timp după. Conform contractului, durata lucrărilor pentru galerii, staţii şi depou urma să fie de 36 de luni – adică 3 ani.
Un proiect de 3,4 miliarde de lei
Valoarea totală a proiectului de metrou Drumul Taberei-Eroilor a ajuns la 3,4 miliarde de lei. Prin inaugurarea acestei magistrale, Capitala ajunge la 78 de kilometri de reţea şi la 63 de staţii.
Inaugurarea are loc la nouă ani după ce a fost dat în folosință un alt tronson al metroului din București. Mai exact, în iulie 2011, a fost inaugurat tronsonul de prelungire al magistralei 4 dintre Jiului și Parc Bazilescu. Lucrările pe acest tronson începuseră în urmă cu 23 de ani.
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!