Ludovic Orban a explicat că au existat „probleme de diferite naturi la staţia Parcul Drumul Taberei”.

Conform celor discutate cu conducerea Metrorex, directorii companiilor care au contracte cu metroul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii, practic metroul poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie.

Ludovic Orban, premierul României:

Premierul a menționat că acestea sunt „angajamentele care sunt luate de constructori” pentru a putea finaliza lucrările la termen.

Încă o amânare pentru metroul din Drumul Taberei

Ludovic Orban a pus întârzierile pe seama problemelor apărute la staţia de metrou Parcul Drumul Taberei şi la staţia Academia Militară, conform sursei citate.

„Din staţiile de metrou, mai sunt 4 staţii care trebuie finalizate, au existat probleme de diferite naturi la staţia Parcul Drumul Taberei unde au fost necesare lucrări de deviere, unde am înţeles că a existat o întârziere din cauza imposibilităţii de a avea acces la Parcul Drumul Taberei care era în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. De asemenea, mai e o problemă tehnică legată de coborârea nivelului pânzei de apă freatică între staţia Parcul Drumul Taberei şi Drumul Taberei. De asemenea, trebuie finalizate lucrările la staţia Eroilor şi la staţia Academia Militară, unde sunt necesare şi lucrări de altă natură”, a afirmat Orban.

Premierul confirmă astfel afirmațiile noului director general al Metrorex, Mariana Miclăuş, care a declarat că lucrările la Magistrala 5 Râul Doamnei – Eroilor vor fi finalizate la finele primului semestru al anului 2020.

Răzvan Cuc promitea deschidere în decembrie

Guvernul PSD promitea că aceasta va fi deschisă la finele acestui an, însă presa a arătat că acest lucru nu este posibil.

”Mi-am asumat si eu si directorul (Metrorex – n.red.) ca il vom da in trafic la sfarsitul anului. Este un proiect care si asa este intarziat foarte mult, dar 97% din punct de vedere al stadiului fizic este finalizat”, declara în data de 23 august fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.

Acesta a repetat promisiunea în data de 30 septembrie:

”Cu constructorul vorbesc săptămânal, lucrează. Singura problemă este sistemul de automatizare. La sfârșitul lunii decembrie se va da în trafic, aşa cum ne-am luat ca angajament”.

Trebuia terminat încă de la finalul lui 2015

Inițial, aceasta trebuia deschisă la finele anului 2015. Termenele au tot fost amânate, însă.

Potrivit site-ului Metrorex, La data de 28 octombrie 2019, stadiul fizic al lucrărilor era următorul:

  • Structura de rezistență – 99,67 %.
  • Fundația căii de rulare – 99,50 %.
  • Finisajele erau la 72,91 %

Licitațiile pentru acest tronson au început în 2008, iar lucrările în 2012. Valoarea totală a investiției se ridică la 3,4 miliarde de lei.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News