„Luna trecută, am primit un cadou nedorit de ziua de naştere, cancerul de sân. Ca şi atâtea femei afectate de această boală, mă voi confrunta cu tot ceea ce va veni cât de bine voi putea. Din cauza intervenţiei chirurgicale iminente, sunt nevoită să renunţ să cânt în ‘Orfeu şi Euridice şi în ‘Copilăria lui Iisus la BBC Proms. Sper, totuşi, să îmi îndeplinesc toate celelalte angajamente privind concertele şi înregistrările pe parcursul lunilor următoare”, a precizat cunoscuta artistă într-o declaraţie, potrivit Agerpres.

FOTO: Sarah Connolly/twitter.com

Urmărește-ne pe Google News