„În cimitir, eu sunt șefă”. Povestea mezzosopranei care, de un sfert de secol, deschide calea printre mormintele din Cimitirul Evreiesc din Iași

• Parlamentul României organizează, miercuri 30 iunie, pentru prima dată în istoria sa, o ședință solemnă pentru comemorarea victimelor Pogromului de la Iași din iunie 1941.

„În cimitir, aici, eu sunt șefă”. Doamna Olga, cum este cunoscută de cei care trec de poarta cimitirului, te păcălește la prima vedere. Ușor adusă de spate, trecută de 60 de ani, cu mâna ușor tremurândă, aproape că te-ai aștepta să se așeze jos, la umbra teiului care a explodat în curtea interioară. Să se bucure de miros și să se plângă de căldură.

Dar ia un băț scurt sprijinit de masă, îl înfige în pământ și pornește pe aleile din Cimitirul Evreiesc din Iași cu o viteză de ți-e greu să-i ții pasul.

A venit pentru prima dată în cimitir când era mică, pe vremea când pietrele de mormânt erau mult mai bine îngrijite. Apoi a terminat canto la Liceul de Muzică și și-a îndeplinit visul de-o viață: a urcat pe Scena Mare a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași și a cântat în corul Operei Naționale Române din Iași. Până spre finalul comunismului.

Recomandări

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Atunci, un decret prezidențial, semnat de Nicolae Ceaușescu, decidea că în operă mai pot lucra doar cei care au terminat Conservatorul. Iar în fiecare an se scoteau atât de puține locuri la Conservator, încât doamna Olga n-a vrut s-o mai ia de la capăt.

• Cimitirul Evreiesc „nou” din Iași este în uz din secolul al XIX-lea (anul 1881). Cimitirul conține circa 150.000 de morminte, în perioada interbelică evreii reprezentând peste o treime din populația orașului. Este cel mai mare cimitir evreiesc din România.

„Hai, Olguța, cu mine, că nu pot să trec peste morminte”

„Păi, cum să nu-mi aduc aminte?”, spune fosta mezzosoprană uitându-se spre prima linie de pietre funerare aliniate sub teiul de la poartă. „Am lucrat câțiva ani, totuși, la Operă, dar dacă ne-au dat afară, pe mine și pe colegele mele, că nu mai puteam fi decât cu Conservatorul, asta este, am venit aici, la cimitir”, povestește femeia.

A venit la tatăl ei, care, după ce lucrase toată viața în comerț, ieșise la pensie și nu-și găsea starea acasă. Când Comunitatea Evreiască din Iași a anunțat că vrea să angajeze un paznic la cimitir, s-a prezentat și l-au angajat pe loc. 

Recomandări

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Olga Chimir obișnuia să vină să-i dea o mână de ajutor tatălui ei. Ulterior, și-a găsit de lucru aici.

„Era un cantor care făcea rugăciuni la morminte, când veneau oamenii la el mă lua și pe mine. Îmi spunea «hai, Olguța, cu mine, că nu pot să trec peste morminte». Eu eram mai sprintenă și am mers atât de mult cu el că am învățat cimitirul foarte bine. După ce a plecat, că a fost chemat în Israel, la comunitate, s-au întrebat: «ce ne facem?». Așa că m-au angajat pe mine”, își amintește doamna Olga.

Prefix de Israel sau din Statele Unite

În 25 de ani, doamna Olga a fost ca un felinar printre aleile din cimitir, care s-au degradat cu timpul. Cu ajutorul registrului aflat la comunitate, a ajutat evreii fugiți încă de pe vremea războiului și stabiliți prin toată lumea să-și găsească rudele înmormântate la Iași. 

În fiecare săptămână, îi sună telefonul de la familiile din țările din vestul Europei, dar și din Israel sau din Statele Unite. Să meargă să mai plivească o buruiană din jurul pietrei funerare, să aprindă o lumânare și să se roage. Așa că doamna Olga își ia bățul scurt și pornește printre pietrele funerare, pe un traseu pe care-l face și cu ochii închiși.

Recomandări

Coșul de cumpărături, mai ieftin în Ungaria decât în România | Experiment Libertatea

„Aveam turiști care veneau din Israel sau SUA doar ca să meargă la cimitir. Dar cu pandemia, s-au oprit, și doar mă sună și mă roagă pe mine. Dau un telefon la comunitate și găsesc imediat, doar să-mi spună unde: divizia, grupa, rândul și locul și ajung imediat. Nu știu să citesc evreiește, dar știu că cele mai vechi morminte sunt în partea asta, în dreapta, are sute de ani vechime bucata asta de cimitir. În anii 60 au fost aduse oseminte și dintr-un alt cimitir din Iași”, povestește doamna Olga. 

Monumentele care marchează trei masacre

Străinii care vin au și rude, dar merg și la mormintele comune de la intrarea în cimitir. Sunt trei zone mari, chiar în stânga: o pădure de pietre funerare mici, care comemorează evreii ce au murit în timpul războaielor mondiale, apoi 12 lespezi lungi de mai bine de 10 metri, care marchează victimele pogromului de la Iași, din fața chesturii și din trenurile morții.

Peisajul e completat de o zona adăugată chiar la poartă, cu lespezi înguste, de marmură neagră, ca niște clape de pian supradimensionate, pentru a marca locul de veci al celor 36 de evrei descoperiți în noiembrie 2010 într-o groapă comună de la periferia Iașiului.

Nu există drum pe care să-l facă prin cimitir în care să nu fie însoțită de câțiva câini, ceilalți stând, toropiți de căldură, la umbra pomilor de la intrarea în cimitir.

„Nu sunt niciodată singură”

„Nu, nu sunt niciodată singură – sunt cu animăluțele mele. Am vreo 20, dar mai lasă oamenii la poartă – știu că am grijă de ei sau le mai spune lumea de prin zonă – «duceți-i la Cimitirul Evreiesc, că doamna de acolo îi iubește pe toți»”, spune femeia.

Brăduț, un maidanez cu picioare scurte, pe care doamna Olga spune că îl are de foarte mulți ani, conduce coloana pe una dintre aleile principale ale cimitirului. Din asfaltul crăpat răsar smocuri de iarbă, Brăduț se oprește în fața a două pietre funerare negre impozante. Călăuza se oprește și ea, povestea continuă.

Povestea familiei Braunstein

În urmă cu câțiva ani, o familie de evrei din SUA ajungea pentru pentru prima dată la Iași în căutarea rădăcinilor. „Voiau să le caut niște morminte – le-am căutat și le-am găsit, cu greu, dar de atunci vin permanent la ei când pot și mă roagă mai mereu să le aprind lumânări”.

Un bărbat de 80 de ani, plecat din Iași în SUA în primii ani ai comunismului, și-a găsit locul de veci al părinților și de departe se preocupă să fie bine îngrijit. Pe cele două pietre funerare stă scris, în germană: 

• „Aici odihnește iubita mea soție, mama noastră de neuitat, Anna Braunstein, care a murit pe 13 iulie 1912. Odihnească-se în pace!”
• „Aici odihnește tatăl nostru de neuitat, un mare negustor, care a murit pe 30 octombrie 1922. Odihnească-se în pace!”

În vara acestui an, Primăria Municipiului Iași va finaliza proiectul de 19 milioane de lei investiți în modernizarea și reabilitarea Palatului Braunstein, una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului, aflată chiar în centru. Una dintre multele proprietăți, finalizate chiar în primii ani ai Primului Război Mondial, construită și deținută de evreul antreprenor Adolf Braunstein.

Fotografii: Cătălin Hopulele

Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro