A fost agitație, duminică la prânz, în foaierul Sălii Thalia a filarmonicii. Zona de așteptare era plină, iar toate cele patru puncte de vaccinare au fost și ele ocupate. Scaunele nu au rămas nicio clipă goale. Mariana „Meri” Thomits, voluntară la Crucea Roșie, se asigura că-i așa. Alerga dintr-un colț în altul și vorbea cu fiecare pacient în parte, îndrumându-l la triaj, apoi la înregistrare, cu buletinul, și mai apoi în zona de așteptare. Dacă ai clipit de două ori, ai pierdut-o din vedere.

Cozi de la prima oră

„A fost o zi plină”, afirmă Meri.

Oamenii au format cozi la vaccinare, în spatele Sălii Thalia a Filarmonicii din Sibiu, încă dinainte să înceapă oficial Summitul vaccinării. Când i-au văzut, medicii și voluntarii Crucii Roșii care au organizat evenimentul de duminică au fost uimiți, povestesc ei.

„Nu mi-a venit să cred. A fost o aglomerație plăcută. Chiar mă bucur că au fost atât de mulți doritori”, spune Meri.

Mariana „Meri” Thomits, voluntară Crucea Roșie Sibiu
Mariana „Meri” Thomits, voluntară Crucea Roșie Sibiu
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România
Recomandări
Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

La 54 de ani, nici nu se gândea să fie în altă parte pe 9 mai. Ea și colegii săi de la Crucea Roșie au pus umărul la organizarea „Summitului vaccinării” – o trimitere la Summit-ul UE organizat la Sibiu în 2019. Astăzi, vorbim însă despre un eveniment care a îmbinat vaccinarea cu un spectacol special de ziua Europei, cu orchestra filarmonicii, momente de teatru și poezie și dansuri populare, organizat împreună cu Spitalul Județean, Spitalul CFR și Consiliul Județean Sibiu.

Un moment prin care, spun organizatorii, toții membrii unei comunități pot pune umărul la construirea unui viitor în care vom putea călători fără restricții oriunde în Europa.

După vaccinarea din foaier, pacienții s-au transformat în spectatori afară, în fața Sălii Thalia.

„Aveam o datorie față de public”

„Sper să fie un start către relaxarea pe care ne-o dorim cu toții. Să scăpăm și de distanțare, să scăpăm și de măști”, glumește directorul Filarmonicii Sibiu, dirijorul Cristian Lupeș.

Dirijorul Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii sibiu
Dirijorul Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii Sibiu
Trecerea la ora de iarnă. Când a apărut conceptul și cum a evoluat de-a lungul timpului. Dr. Richard Constantinescu: „Un experiment social cu implicații adânci” | Interviu
Recomandări
Trecerea la ora de iarnă. Când a apărut conceptul și cum a evoluat de-a lungul timpului. Dr. Richard Constantinescu: „Un experiment social cu implicații adânci” | Interviu

Instituția s-a adaptat rapid la metamorfozarea forțată a spațiului cultural.

„Aveam o datorie față de public, dar și față de noi înșine, ca artiști, și față de instituțiile publice care ne-au sprijinit”, explică Lupeș, care încearcă să scoată din criza de sănătate și părțile bune. Se mândrește că Filarmonica Sibiu a fost un trend setter: a fost prima care și-a dus spectacolele pe Zoom.

„Atunci a fost greu ca în loc de aplauze, să te apropii de telefon și să-l închizi”, punctează dirijorul.

Orchestra filarmonicii a susținut un concert în timpul maratonului de vaccinare
Orchestra filarmonicii a susținut un concert în timpul maratonului de vaccinare

După ce România a ieșit din starea de urgență, în 15 mai anul trecut, filarmonica a dat tonul relaxării, cu un prim concert. Apoi, până la finalul verii, orchestra condusă de Cristian Lupeș a numărat nu mai puțin de 60 de concerte outdoor.

Cu emoții la vaccin

Notele de vioară și pian răzbat până în foaierul de sub scenă. Aici, zona de garderobă s-a transformat în puncte de vaccinare și pe stâlpi au fost lipite afișe indicatoare. Ca să acopere muzica, oamenii își strigă numerele de telefon pe care asistenții le introduc în baza de date.

Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”
Recomandări
Culmea interceptărilor. Fost șef de la Imigrări Caraș-Severin, acuzat de corupție, înregistrat de DNA în timp ce vorbește singur: „Care … e ăsta!? Nu înțeleg”

Știți ce m-a convins? În primul rând, copiii și în al doilea rând, am văzut la televizor foarte multă lume cum se ducea la vaccin și erau foarte mulți oameni în vârstă, ca să nu zic bătrâni, așa ca mine. Și asta m-a făcut să vin, cu toate că mi-a fost foarte frică.

Marioara Ivan, 69 de ani:

Marioara Ivan a intrat în sala de vaccinare ținută de braț de Meri, care a încurajat-o și a îndrumat-o către asistente. „Am avut niște emoții…”, spune femeia de 69 de ani.

Marioara Ivan a avut emoții în timpul vaccinării. O voluntară de la Crucea Roșie a încercat să-i distragă atenția
Marioara Ivan a avut emoții în timpul vaccinării. O voluntară de la Crucea Roșie a încercat să-i distragă atenția

Când una dintre asistente i-a făcut vaccinul, o voluntară de la Crucea Roșie a ținut-o de vorbă pentru a-i distrage atenția. Femeia nici nu și-a dat seama când a fost vaccinată.

„E o frică de când eram copil. Și de ace, și de vaccin. Când eram la școală, ne obligau să facem asta, iar când îmi venea rândul, leșinam. Acum am zis că trebuie să-mi înfrunt frica asta și să vin”, povestește Marioara Ivan.

Foaierul sălii Thalia a filarmonicii s-a transformat în centru de vaccinare
Foaierul Sălii Thalia a filarmonicii s-a transformat în centru de vaccinare

În scara blocului în care locuiește sunt foarte multe persoane în vârstă, spune ea, însă se lasă greu convinse să se imunizeze.

„Sunt a doua de pe scara blocului care m-am vaccinat, ceilalți nu vor să se vaccineze, dar speră să o facă la un moment dat”, spune femeia.

O asistentă și-a vaccinat și mama, și sora

La fel ca la maratonul vaccinării din București, și la Filarmonica din Sibiu cei mai mulți pacienți imunizați au fost persoane trecute de vârsta a doua. Au așteptat răbdători să le vină rândul, unii cu emoții, alții fără rețineri. Faptul că au putut să se prezinte doar cu buletinul a fost mult mai ușor pentru ei.

Sunt foarte mulți oameni în vârstă care nu pot accesa internetul pentru că nu știu, nu se pricep, unii chiar nu au acasă un computer sau o tabletă. Alții au copiii departe, nimeni nu-i poate ajuta și asta a fost chiar spre folosul lor și, spre surprinderea noastră, au fost mult mai mulți decât ne-am așteptat.

Meri Thomits, voluntară Crucea Roșie:

Tocmai procesul mult mai ușor a făcut-o pe Elena, 69 de ani, să se imunizeze împotriva COVID. Asta, și faptul că una dintre fiicele sale este asistentă medicală. Sfatul unui cadru medical este întotdeauna cel mai bun, spune ea.

„Mi-a spus că vaccinul este spre binele tuturor și doar așa putem trece de pandemie. Nu mi-a fost frică de vaccin”, spune ea.

Camelia (stânga) și-a vaccinat și mama (centru), și sora (dreapta)
Camelia (stânga) și-a vaccinat și mama (centru), și sora (dreapta)

„Pe mama am convins-o eu și pe sora mea a convins-o mama”, râde Camelia. Cu ochelarii pe nas, își dezinfectează mâinile pe care are mănuși de protecție după fiecare pacient, trecând de la un punct de vaccinare la altul. Când nu vaccinează, pune atent câte-un plasture pe locul de pe braț în care a fost introdus acul.

Vaccin la schimb pe călătorii și școală

Robert Pârvu are 19 ani și este în clasa a XII-a, la liceu. E nerăbdător să dea Bac-ul, să intre la Drept și să înceapă din nou să călătorească prin Europa. „Vaccinat mă simt mult mai în siguranță”, spune el.

Robert Pârvu, 19 ani
Robert Pârvu, 19 ani

Școala online l-a dat și pe el peste cap, la fel ca pe mulți elevi, dar încearcă să vadă și partea plină a paharului: a avut mai mult timp să se pregătească pentru examene. Cu toate astea, a simțit lipsa socializării cu colegii lui.

„Școala online e avantajoasă din anumite puncte de vedere, dar dezavantajoasă pentru copiii mai ales din mediul rural. Lucrez la un liceu tehnologic, majoritatea copiilor sunt din mediul rural, fără posibilități unii dintre ei și, din păcate, ruptura fizică de școală pe unii i-a făcut să piardă ritmul de de învățare”, spune, la rândul său, Laura Galaftion, profesoară.

Laura Galaftion (stânga) a fost convinsă de prietena ei să se vaccineze
Laura Galaftion (stânga) a fost convinsă de prietena ei să se vaccineze

Laurei două lucruri i-au înlăturat scepticismul: nevoia de a reveni fizic la clasă fără pauze de școală online și prietena ei cea mai bună.

„Dacă aș putea, m-aș mai vaccina o dată. Dar de ziua Europei, mi-am adus cea mai bună prietenă la vaccin”, râde Simina Constantinescu, și ea profesoară de limba germană. Prietenele au venit cu bicicletele la centrul de la filarmonică.

„Mi-a fost frică, dar m-au convins copiii și imaginile de la TV”. Sute de oameni s-au vaccinat la Filarmonica din Sibiu pe muzica lui Brahms

Să gândim cu sufletul

Duminică, 9 mai, peste 600 de persoane au fost imunizate anti-COVID la maratonul de vaccinare dublat de maratonul artistic. De ziua Europei, sibienii și-au pus dorințele: să treacă pandemia, să poată călători din nou fără restricții, să scape de mască pentru a-și vedea din nou zâmbetele și să rămânem uniți.

Tuturor europenilor le doresc să fie înțelepți, să trăim în pace, în bunăstare și prietenie între noi, indiferent de nație. Iar românilor le doresc să gândească întotdeauna cu sufletul, să fie empatici, să fie buni.

Meri Thomits, voluntară Crucea Roșie:

„Cel mai important e ca oamenii să rămână uniți, mai ales în clipe grele”, adaugă ea.

O Europă unită prin muzică și lupta împotriva COVID

Ce-i unește pe oameni este întotdeauna muzica, crede dirijorul Cristian Lupeș. La asta s-a adăugat, în pandemie, și lupta împotriva coronavirusului. Realizarea vaccinului cât mai rapid. Evitarea pagubelor umane.

„Mi-a fost frică, dar m-au convins copiii și imaginile de la TV”. Sute de oameni s-au vaccinat la Filarmonica din Sibiu pe muzica lui Brahms

„Îmi aduc aminte de mesajul pe care l-am postat anul trecut aici, pe un banner, și ziceam: «Sibiu wishes healthy birthday to Europe». Cam asta ne dorim și noi acum Europei: sănătate, să scăpăm de măști și să revenim la acea normalitate, acea UE pe care nouă, muzicienilor, ne place să spunem că noi am creat-o”, spune Lupeș.

Suitele de dans din palate conțineau toate dansurile europene. Acele suite de dans arătau de pe-atunci o Europă unită artistic și muzical. Acum, hai să dansăm din nou împreună.

Cristian Lupeș, directorul Filarmonicii Sibiu:
vaccinare filarmonica sibiu vlad chireaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 41
Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
Știrileprotv.ro
Kamala Harris vs Donald Trump. Ce arată ultimele sondaje dinaintea alegerilor prezidențiale din SUA
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
FANATIK.RO
Cea mai mare țeapă pentru cei care folosesc Gmail. Poți să rămâi foarte ușor fără cont
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
FANATIK.RO
Cea mai bună metodă pentru a proteja trandafirii iarna. Nu vor îngheța deloc și vor înflori spectaculos anul viitor
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Unica.ro
Cum arată, la aproape 60 de ani, Fernando Colunga, actorul din telenovela 'Esmeralda'. Celebrul Jose Armando e adeptul operațiilor estetice / Foto
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Financiarul.ro
Prețul aurului atinge NIVELURI RECORD în 2024: Cum poți PROFITA ȘI TU de această creștere
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Observatornews.ro
Reacţia unei turiste străine care vede pentru prima dată o luptă între gladiatori, în România: "Sunt impresionată"
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI